Zilele Culturale Maghiare din Cluj 2023

Cea de-a 14-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj va avea loc anul acesta între 14 și 20 august. Potrivit organizatorilor, cea mai mare parte dintre evenimentele care se vor derula în acea perioadă se vor desfășura pe strada Mihail Kogălniceanu, redeschisă publicului după renovare. Mai mult de atât, Piața Unirii va găzdui, pe lângă concertele zilnice, și o producție de amploare creată de muzicianul Leslie Mándoki, fondatorul formației Mandoki Soulmates.

Conform tradiției, în avanpremiera festivalului, publicul va fi invitat la o serie de expoziții ce vor avea loc la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. Astfel, iubitorii de artă vor putea vedea, începând din 12 august, expozițiile individuale ale pictorilor Árpád Márton și Sándor Mohy, expoziția comună a graficianului András Szabó și a pictorului Sándor Juhos, precum și expoziția Asociației de Artă „Kusztos Endre”, care prezintă o selecție din lucrările artiștilor contemporani din Sovata. Gala de deschidere a Zilelor Culturale Maghiare va avea loc luni, 14 august, în sala mare a Operei Maghiare Cluj, detaliile acesteia urmând a fi furnizate ulterior de organizatori.

Scena principală din Piața Unirii va oferi publicului evenimente muzicale de neuitat. Dacă marți, 15 august, scena va fi preluată de artiștii celei de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Sfântul Ștefan”, de miercuri concertele de muzică ușoară vor fi în prim-plan. Miercuri, 16 august, pe scenă va urca trupa rock Edda Művek; joi, 17 august, publicul îi va putea asculta pe Blahalouisiana și Budapest Bar; vineri, 18 august, cei mici și cei mari pot lua parte la concertul pentru copii al lui Judit Halász, urmat de concertul legendelor rock maghiare – József Kalapacs, Rudán Joe și Miklós Varga, iar sâmbătă, 19 august, publicul se va delecta cu concertele trupelor Lóci jatszik și Honeybeast.

Festivalul se va încheia și anul acesta pe scena din Piața Unirii cu o producție de mare amploare. Este vorba de concertul susținut duminică, 20 august, de Leslie Mándoki și trupa MánDoki Soulmates. Renumitul compozitor, producător, tobar și solist maghiar va urca pe scenă alături vedete ale rockului și jazzului precum Nick van Eede, Al Di Meola, Mike Stern, Randy Brecker, Till Brönner, Richard Bona, Tony Carey, Deobrat Mishra, Fausto Beccalossi. Muzicienii care urcă pe scenă în 20 august numără în total nu mai puțin de 35 de premii Grammy.

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut