Stagiu de judo

   Patru antrenori de la „Escuela de Judo – Madrid, Agrupacion Deportiva EMT” se află într-un stagiu profesional la Cluj-Napoca. Francisco Nicolas Alonso (maestru specialist în Kata, Antrenor Naţional şi Centură Neagră 5 Dan), Tibor Kozma, (Maestru antrenor naţional şi centură neagră 5 Dan), David Afuera Flores (profesor antrenor regional, centură neagră 3 Dan) şi Julian Atienza Munos (manager, centură neagră 5 Dan) au avut un antrenament comun cu o parte a Lotului Olimpic a României şi studenţi de la Facultatea de educaţie şi sport din Cluj, alţi sportivi de performanţă, cu vechi stagii şi reuşite în judo-ul european şi mondial..

Antrenamentul a fost condus de multipla medaliată europeană şi olimpică Simona Richter, antrenor secund al Lotului Naţional Olimpic.

Oaspeţii spanioli au avut un fructuos schimb de opinii cu conf. univ. Stefan Vodă şi asist. drd. Ion Petru Barboş. Discuţii ce s-au axat pe stadiul dezvoltării din cele două ţări.

Finalul stagiului s-a concretizat printr-o demonstraţia kata, efectuată de cei patru antrenori şi un grup de studenţi de la Facultatea de educaţie fizică şi sport a UBB. Spaniolii au primit diplome de participare, iar oficialităţile clujene – tricouri cu însemnele şcolii de antrenori din Madrid.

În continuare, oaspeţii vor vizita cetatea Sighişoarei, Salina Turda, Cheile Turzii şi împrejurimile, precum şi principalele atracţii turistice din municipiul Cluj-Napoca.

Radu VIDA

Articole din aceeasi categorie