Propagandă separatistă în biroul lui Vákár István de la Consiliul Judeţean Cluj

Persoanele care ajung în biroul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Vákár István, printre care şi membri ai delegaţiilor străine, au ocazia să „admire” simboluri care nu sunt acceptate de statul român. Astfel, în încăperea în care îşi desfăşoară activitatea vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, pe lângă drapelul României şi cel al Uniunii Europene atârnă şi un aşa zis „steag al Transilvaniei”. Acest steag este amplasat însă ilegal, deoarece nu figurează printre simbolurile oficiale ale judeţului Cluj sau ale României. Demersul lui Vákár István nu are alt scop decât de promovare a separatismului şi a aşa zisului concept „transilvanist”. Reprezentantul UDMR Cluj din executivul Consiliului Judeţean Cluj nu a ales întâmplător să-şi instaleze în birou aşa zisul „steag al Transilvaniei”. El încearcă, astfel, ca prin acest steag să promoveze transilvanismul, ţinând cont că în biroul său ajung numeroase delegaţii străine. Ca exemplu, din iunie 2016, de când a fost reinstalat vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, cu excepţia ambasadorului Norvegiei la Bucureşti care a fost primit de preşedintele Alin Tişe, majoritatea delegaţiilor de la ambasadele din România au fost primite de Vákár István şi doar câteva fost întâmpinate de vicepreşedintele Marius Mânzat. Promovarea aşa zisului „steag al Transilvaniei se încriu în campania de resuscitare a curentului „transilvanist”. Acest curent a fost promovat intens imediat după Unirea de la 1918 iar în ultimii ani anumite cercuri autonomist separatiste încearcă să popularizeze din nou această idee ce vizează izolarea românilor ardeleni de marea lor familie naţională. Adepţii ideii de „transilvanism” încearcă să demonstreze că Transilvania are viaţa sa, istoria sa şi că această regiune geografică este din punct de vedere cultural cu totul diferită de restul României. Adevărul este însă cu totul altul. Acest termen are rolul de a deghiza un program autonomist-secesionist pentru a-i ascunde sub o umbrelă înşelătoare adevărata semnificaţie. Practic ”transilvanismul” nu este altceva decât o etapă dintr-un plan mai complex ce vizeză combaterea efectelor Trianonului. Deşi unele voci încearcă să arate că transilvanismul a apărut la sfârşitul sec. XIX, în realitate acest curent a fost conceput în laboratoarele revizionismului maghiar după 1918 când românii din Transilvania şi-au întors faţa către Bucureşti. Curentul a fost promovat intens, câştigând teren în rândul unei părţi a maghiarilor din Ardeal. La acea vreme, românii au avut o rezervă totală faţă de această idee, refuzând să intre în acest joc.

„Transilvanismul” a fost resuscitat după `89 iar în ultimii ani se constată o intensificare a propagandei pe această temă. Cum era de aşteptat, cei mai înflăcăraţi susţinători ai ideii de transilvanism sunt acei reprezentanţi ai etnicilor maghiari care s-au erijat în luptători pentru autonomia teritorială a „ţinutului secuiesc”. Pe lângă aceştia, în rândul populaţiei maghiare există o serie de persoane care, dându-şi seama că fără sprijinul majorităţii româneşti nu-şi pot atinge obiectivul, încearcă să câştige adepţi în rândul românilor.

Promotorii acestei strategii consideră că odată ce ideea de autonomie este acceptată şi promovată de români, etnicii maghiari vor ajunge mult mai uşor la propria autonomie a Ţinutului Secuiesc.

S.P.

Articole din aceeasi categorie

One Response to Propagandă separatistă în biroul lui Vákár István de la Consiliul Judeţean Cluj

  1. La locul pelerinajului de la hotelul Biasini

    N-are nicio șansă.
    La comemorarea Zilei negre e românilor din 15 martie a.c. au fost de-ai lui cu alte steaguri: ale Cataloniei și tricolore cu dungile orizontale, ale Principatelor Unite. Ambele simboluri spun, nimic nou, că militanți dezaxați populează grupul etnic, și cu a cui aprobare.
    Sunt destul de inventivi. În ideea că prostovanii nu se prind ?
    Nu ! Ne sfidează pe față !