Oare ce au în cap?

Strâns uniţi în jurul conducătorului iubit, parlamentarii din PSD s-au străduit din greu să producă demiterea guvernului Grindeanu, alcătuit la ora respectivă din trei inşi, nici mari şi nici laţi. Însă, până să obţină această penibilă victorie împotriva propriului lor guvern, trupa lui Dragnea era cât pe ce să comită o tâmpenie epocală, pe care Rath-Vegh Istvan ar fi inclus-o cu imensă satisfacţie, dar şi cu deplină justificare, în primul capitol din “Istoria culturală a prostiei omeneşti”.

Este absolut incredibil cum aceste persoane erau dispuse să adopte iute şi degrabă cererile udemeriştilor, fără a-şi consulta nici măcar propriii membri de partid, şi asta pentru un pumn de voturi cu care să obţină o majoritate pe care ei înşişi nu păreau a fi în stare să o asigure. Până la urmă, aberaţia a fost evitată la mustaţă (dar nu cea a lui Dragnea), se pare şi datorită protestelor unor transilvăneni, printre care s-au numărat şi cei din Cluj, care trebuie apreciaţi pentru această atitudine. Însă, dobitocia rămâne dobitocie, şi mizeria rămâne mizerie, chiar dacă nu a fost dusă până la capăt. Şi de rămas mai rămân şi cîteva întrebări pe care poate că ar fi bine să şi le pună chiar membrii PSD.

Una dintre acestea s-ar putea referi la ce mai sunt dispuşi să facă actualii conducători ai partidului pentru a-şi susţine interesele personale. Acele interese care nu sunt trecute în programul de guvernare, aşa cum în documentul cu pricina nu figura nimic despre sărbătorirea zile maghiarilor, despre bacalaureat diferenţiat pentru maghiari sau despre scăderea la 10% a pragului actual de 20% care reprezintă ponderea unei minorităţi în totalul populaţiei unei localităţi, prag necesar pentru folosirea limbii materne, dar şi despre introducerea conceptului “număr semnificativ de cetăţeni”, caz în care nu s-ar mai fi ţinut cont nici măcar de amărâtul acela de prag. (Că tot veni vorba, să amintim că “negociatorii” PSD-ului au fost de acord cu un prag de 15%. Interesant, nu? Pentru eventuale situaţii în care s-ar mai putea discuta despre acest subiect, să le sugerăm celor de la PSD, dar nu numai lor, un prag nu de 20% ci – aşa cum ar fi normal – de 50%.)

O altă întrebare, care derivă din prima, este câtă vreme mai sunt interesaţi membrii PSD-ului să suporte actuala conducere. După cum poate constata oricine, după câştigarea confortabilă a alegerilor, partidul aflat la conducere a declanşat două crize majore – cea cu Ordonanţa 13 şi cea de zilele trecute – crize de care sunt direct răspunzători Dragnea & compania, şi care au condus la o cvasi-totală neîncredere în această formaţiune politică. Nu ştiu ce merit au cei de la conducerea partidului pentru a mai fi menţinuţi în funcţie, căci singurul lucru care s-ar putea invoca – câştigarea alegerilor – nu li se datorează lor, ci mai degrabă degringoladei colective care a bântuit celelalte partide. Pe de altă parte, PSD-ul a mai avut şi alţi şefi, Năstase, Geoană sau Ponta fiind rând pe rând înlăturaţi de la putere, fără ca asta să ducă la dizolvarea sau slăbirea partidului. Iar în situaţia actuală, Dragnea şi asociaţii săi nu fac altceva decât să anuleze şi ce a mai rămas din credibilitatea formaţiunii politice pe care o dirijează.

Viorel DĂDULESCU

Articole din aceeasi categorie

One Response to Oare ce au în cap?

  1. Unu'

    Da, PSD e un partid anti-Românesc, dar privind la ceilalți, nu ne simțim reconfortați: ultima știre din USR era că se pregătesc să introducă parteneriatele civile pe gâtul unui popor încă creștin. Iar cât despre românismul celorlalte, rezultatele eforturilor lor, sunt împrejurul nostru: industriile naționale praf, 4 milioane de români înafară, învățământul și sănătatea la pământ.

    Mă tem că este imposibil să avem reprezentanți adevărați cu prezenta paradigmă. Ne trebuie o clasă politică cu totul nouă, compusă din oameni necompromiși, care nu au mai fost în clasa politică înainte.