In memoriam Emil Brumaru

Ultimul poet balcanic pentru toate zilele
Nici nu am intrat bine în 2019 şi veştile triste ne acaparează, ne supără, ridică ‘n’ întrebări cu răspunsuri greu de dat şi nu pe moment.
În 2018, Târgul de carte Gaudeamus – Cluj – Napoca, aprilie, ediţia a 19 – a – îl avea invitat de onoare de Emil Brumaru, poetul care revenea în Cetatea Clujului după peste 45 de ani! O pauză nefirească, nedreaptă, pentru că Emil Brumaru ar fi trebuit să fie invitatul multor altor ediţii şi nu neapărat Gaudeamus, invitatul multor altor festivaluri de literatură, multor altor evenimente culturale care ne guvernează viaţa de zi cu zi. Şi nu sunt puţine…
Cu un an în urmă, nimeni nu anticipa acest trist început de an 2019. Nici nu avea cum atâta timp cât întâlnirile cu Emil Brumaru au stat sub semnele vitalităţii, semnele dialogurilor încărcate de semnficaţii. Au fost şase zile în care prezenţa lui Emil Brumaru I-a bucurat pe toţi cei care au onorat, prin Gaudeamus, cartea.
Născut în 1938 (Bahmuţea, Republica Moldova), Emil Brumaru a absolvit Facultatea de medicină din Iaşi (promoţia 1963), abandonând meseria de medic după numai 12 ani, în 1975, dedicându-se scrisului. Reorientare bine gândită şi mai ales bine materializată prin cuvânt şi idei, prin metafore, personificări, o poezie ce captează de la primele versuri.
Emil Brumaru debutează cu poezii în ‘Luceafărul’ (1967), debutul editorial având loc în 1970 şi nu oricum, cu două volume – “Versuri”, “Detectivul Arthur” -, primul obţinând Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut. Au urmat ‘Ruina unui samovar’, ‘Cerşetorul de cafea’, ‘Infernala comedie’, ‘Cântece de adolescent’, ‘Ne logodim cu un inel de iarbă’, ‘Rezervaţia de îngeri’, pentru a finaliza cu ‘Amintiri din Rai’ (2016).
Despre poezia sa s-au pronunţat mai toţi criticii României şi nu numai ei. Criticul Alexandru Ştefănescu îl consideră, după Nichita Stănescu, al doilea mare poet pe care l-a cunoscut personal. Şi exemplele pot continua la nesfârşit…
Vă propun însă un remember Emil Brumaru prin una dintre cele mai cunoscute poezii…
Balada poetului de duminică

Eu sunt un poet de duminecă.
La haina mea roz am o mânecă

Albastră, cealaltă vernil.
Eu scriu doar în luna april!

Şi-atunci nu mai mult de un vers
Pe care deja l-am şi şters.

Îmi plac portocale şi sâni.
Iubita mea are trei sâni!!!

Ea dă samovarelor lustru
Cu dânşii, schimbând la ceai gustul

Şi ţine morţiş să-i înveţe
Cititu-n zaharniţe creţe.

Dar câteodată sânt trist,
Vai, parcă nici nu mai exist,

Sparg mingi cu andreaua şi peşti,
Ucid păpădii cu caleşti,

Cu îngerii roua din şanţ
O beau pân`la ultimul sfanţ!
Emil Brumaru există şi va exista. Din rezervaţia de îngeri ne priveşte şi nu oricum, cu acea bucurie specifică numai marilor spirite. Unul dintre ele este şi ultimul poet balcanic pe nume Emil Brumaru.
Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie