Ziua Veteranilor

La 11 noiembrie 2023 este celebrată Ziua Veteranilor, amintind public de încheierea Primului Război Mondial. În data de 11 noiembrie 1918, la ora 11.00, a intrat în vigoare armistiţiul semnat, în Pădurea de la Compiegne, de Puterile Aliate cu Germania. Se punea capăt, asftel, primei conflagraţii mondiale, potrivit www.mairie-margnylescompiegne.fr.

Din 2014, în România este marcată această zi în acord cu prevederile Legii 150/2014, privind modificarea şi completarea OUG nr. 82/2006, pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat. În completarea Articolului 6 a fost introdus un nou articol, care prevede că „în semn de recunoaştere a meritelor veteranilor pentru apărarea intereselor României se instituie Ziua Veteranilor, care se organizează, anual, la data de 11 noiembrie, prin grija Ministerului Apărării Naţionale”.

Semnificaţia acestei zile face trimitere şi la momentul 11 noiembrie 2003, când a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, iar sergentul major Mihail-Anton Samuilă a fost rănit, în zona localităţii Spin Puldac, în apropierea graniţei Afganistanului cu Pakistanul. Iosif Silviu Fogoraşi a fost primul militar decedat în teatrul de operaţii din Afganistan, în timp ce Mihail-Anton Samuilă a murit, la 14 noiembrie, într-un spital de campanie din Bagram. Cei doi au fost înaintaţi, post-mortem, la gradul de sublocotenent, fiind decoraţi cu „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn de război. Această zi este celebrată în chip simbolic şi sub forma unui omagiu pentru recunoaşterea sacrificiului militarilor în misiuni desfăşurate în afara graniţelor naţionale.

În România, este celebrată la 29 aprilie Ziua veteranilor de război, instituită prin HG nr. 1222/10.10.2007, în onoarea tuturor militarilor români care au luptat pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor statului român.

Ziua veteranilor este marcată în numeroase state de pe mapamond prin diferite manifestări de omagiere a victimelor Primului Război Mondial. Preşedintele american Woodrow Wilson a proclamat, pentru prima dată, Ziua Armistiţiului la 11 noiembrie 1919, motivând: „trebuie marcată cu mândrie solemnă pentru eroismul celor care au murit în slujba ţării şi cu recunoştinţă pentru victorie”, potrivit www.loc.gov. Marcarea acestei zile a inclus, iniţial, parade şi reuniuni, precum şi păstrarea de minute de reculegere la ora 11.00 a.m. Între cele două conflagraţii mondiale, ziua a fost marcată, în Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, drept Ziua Armistiţiului, iar în perioada postbelică a fost recunoscută ca zi de omagiu adus tuturor veteranilor de război implicaţi în cele două conflicte mondiale.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut