Ziua porţilor deschise la Curtea de Apel Cluj

Clujenii interesaţi de funcţionarea şi activitatea Curţii de Apel Cluj pot să afle aceste lucruri astăzi cu ocazia „Zilei Europene a Justiţiei Civile”, În acest context, instanţa clujeană de apel organizează „Ziua Porţilor Deschise”, ocazie cu care cei interesaţi au posibilitatea de a discuta cu magistraţii aspecte generale privind înfăptuirea actului de justiţie.

Reprezentanţii instituţiei susţin că evenimentul este un bun prilej pentru elevi şi studenţi să cunoască aspecte practice ale înfăptuirii justiţiei. Cu această ocazie prin intermediul biroului de relaţii publice, serviciului de registratură şi arhivă, se vor pune la dispoziţia publicului ghiduri cu „Noul cod civil pe înţelesul tuturor’’, în scopul informării în legătură cu cele mai importante modificări legislative din acest an. Accesul în încăperile care prezintă importanţă pentru activitatea judiciară va fi asigurat de un grup de judecători şi grefieri, care vor oferi informaţiile solicitate. Cei interesaţi de vizitarea Palatului de Justiţie se vor adresa personalului care asigură paza instanţei de la intrarea de pe strada Dorobanţilor. Ei vor fi conduşi la Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Curţii de Apel (camera 92), urmînd vizitarea instanţei şi discuţiile cu judecătorii. Programul de vizitare se va desfăşura între orele 9,00-14,00.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.