Ziua porţilor deschise la „Căsuţa Fermecată”

Sîmbătă, 11 mai 2013 va fi di nou aglomeraţie în preajma celei mai moderne grădiniţe cu program prelungit din municipiul Gherla. Este vorba de unitatea preşcolară ”Căsuţa Fermecată” de pe strada Parcului nr.18, inaugurată acum trei ani, şi unde există condiţii dintre cele mai bune instruirii celor 300 de copii. Aici se va organiza, în intervalul orar 11:00-13:00, Ziua Porţilor Deschise, un bun prilej pentru gherleni de a afla cum se desfăşoară procesul educativ la această grădiniţă model din oraş. Mai ales părinţii copiilor manifestă un mare interes faţă de această modalitate de a face cunoştinţă cu unitatea preşcolară de la marginea frumosului parc gherlean, unde există condiţii excelente de instruire, recreere, dar şi de asistenţă psihologică şi medicală permanentă, aşa cum se întîmplă în ţările occidentale.

Probabil că, după exemplul celor de la „Căsuţa Fermecată”, în această primăvară, în preajma vacanţei de vară, şi alte grădiniţe din oraşul Gherla vor organiza astfel de evenimente, Ziua Porţilor Deschise devenind deja tradiţională în instituţiile urbei de pe Someş.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.