Ziua NATO, marcată la Cluj-Napoca

Aniversarea aderării României la NATO va fi marcată, duminică 4 aprilie, la comandamentul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, precum și la nivelul unităților subordonate din garnizoană, prin înălţarea pe catarg a Drapelului Naţional al României şi a Drapelului Alianţei Nord-Atlantice. Manifestarea va avea loc, începând cu ora 9, în format restrâns, cu respectarea condițiilor impuse în contextul epidemiologic actual.

În urmă cu 17 ani, România devenea membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice (NATO), acesta fiind considerat unul dintre cele mai mari succese de politică externă ale ţării noastre din 1989 încoace. Ziua NATO în România este marcată, începând din anul 2005, în prima duminică a lunii aprilie, în baza Legii 390/2004. În acest an, este sărbătorită la 4 aprilie. Pentru stabilirea datei s-a ţinut seama de apropierea de data oficială a aderării României la Alianţa Nord-Atlantică (29 martie 2004) şi de data arborării oficiale a drapelului român, la sediul NATO de la Bruxelles (2 aprilie 2004), potrivit www. mae.ro.

Ziua NATO reprezintă o sărbătoare publică dedicată democraţiei şi spiritului european şi euro-atlantic. Aceasta este marcată printr-o serie de manifestări organizate în toate localităţile unde sunt unităţi militare, în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militari români.

La summitul de la Washington, din aprilie 1999, NATO şi-a reafirmat angajamentul de a invita state din centrul şi estul Europei să adere la organizaţie. Alianţa a prezentat documentul intitulat „Membership Action Plan”, mecanism de pregătire şi evaluare individuală a ţărilor candidate.

Eforturile comune ale factorilor decizionali din România, de îndeplinire a obiectivelor Planului Naţional de Aderare la NATO şi demersurile diplomaţiei române, au contribuit la adoptarea deciziei din noiembrie 2002, de la Praga, a liderilor statelor membre de extindere a organizaţiei. Oficiali ai Alianţei au punctat eforturile României în spectrul asigurării stabilităţii şi securităţii Balcanilor, în misiuni desfăşurate sub egida Alianţei.

După atentatele teroriste din Statele Unite, de la 11 septembrie 2001, Parlamentul României a hotărât participarea statului român ca aliat de facto al NATO în lupta împotriva terorismului cu toate mijloacele, inclusiv militare. De asemenea, România a oferit Alianţei Nord-Atlantice acces la spaţiul său aerian, maritim şi terestru.

La 8 octombrie 2002, Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA a adoptat Rezoluţia 486 privind securitatea transatlantică şi extinderea NATO, prin care se recomanda explicit extinderea Alianţei, la summitul din capitala Cehiei, cu şapte state din Centrul şi Sud-Estul Europei.
Summitul NATO de la Praga, desfăşurat la 21-22 noiembrie 2002, a reprezentat unul din momentele cele mai importante, în evoluţia organizaţiei şi cel mai amplu val de extindere, prin invitarea a şapte state să adere: Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia. Statele candidate au semnat Protocoalele de Aderare, la Bruxelles, în cadrul unei ceremonii extraordinare a Consiliului Nord-Atlantic, la 26 martie 2003.

Participarea Armatei Române la operaţiuni de menţinerea păcii şi de stabilizare în zone de conflict din Balcani şi Afganistan, precum şi angajamentul ferm de participare în coaliţia împotriva terorismului au constituit argumente semnificative pentru invitarea României să adere la NATO.

La 1 martie 2004, preşedintele Ion Iliescu a promulgat Legea nr. 22/2004 de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord. La aceeaşi dată, secretarul general al NATO, Jakob Gijsbert de Hoop Scheffer, a trimis ministrului român al Afacerilor Externe, Mircea Geoană, o scrisoare prin care transmite Guvernului României, în numele Părţilor la Tratat, invitaţia de aderare a României la Alianţă. La 3 martie, Legea 22/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I.

Ministerul Afacerilor Externe a pregătit instrumentul de aderare al României la Tratatul Atlanticului de Nord, document care, după ce a fost semnat de preşedintele Ion Iliescu, a fost depus la depozitarul Tratatului, Guvernul Statelor Unite ale Americii. După depunerea instrumentului de aderare, România a devenit membru cu drepturi depline al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord.

Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut