Ziua Națională a Lecturii – 15 februarie

Cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii, ministrul Educației, Ligia Deca, invită cadrele didactice să organizeze activități de promovare a lecturii în școlile în care își desfășoară activitatea.

În această zi – recomandă ministrul Educației -, „în timpul programului școlar, elevii vor fi încurajați să prezinte cartea preferată, să citească din ea și să discute pe marginea ei. Copiilor din ciclul antepreșcolar/ preșcolar cadrele didactice le vor citi cărți potrivite vârstei”. De asemeni, cadrele didactice sunt „încurajate” ca activitățile din data de 15 februarie să fie precedate sau urmate și de alte inițiative, precum: cluburi de lectură, întâlniri cu scriitori, traducători și ilustratori; ateliere de scriere creativă și/sau ilustrare de carte; vizite și/sau activități organizate la bibliotecă sau librărie; expoziții cu desene ale personajelor preferate; discuții despre drepturile de autor; expoziții de carte organizate cu sprijinul editurilor și librăriilor.

„Ziua Națională a Lecturii ne oferă un prilej bun să reiterăm importanța cărților în viața noastră și să inițiem împreună obiceiuri de lectură, atât de necesare copiilor și tinerilor noștri. Copiii, tinerii și adulții au nevoie de rutina lecturii pentru a se bucura de beneficiile ei. În spatele fiecărui cititor pasionat se află un părinte, un cadru didactic, un bibliotecar sau o altă persoană pricepută să călăuzească copiii și tinerii în lumea cărților. Fiți alături de noi, împreună putem crește viitoarele generații de cititori!” – este mesajul transmis de ministrul Educației.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut