Ziua Mineritului, la Roşia Montană

O nouă ediţie a Zilei Minerului va avea loc duminică, 2 septembrie, pe stadionul Minerul din Roşia Montană, în organizarea Primăriei şi Consiliului Local Roşia Montană, în parteneriat cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).

Programul va începe la ora 12 cu un mini-campionat de fotbal şi va continua de la 13:30 cu meciuri demonstrative de rugby, urmate, de la ora 15:00, de petrecerea în stil mineresc. La fel ca anii trecuţi, organizatorii au invitat o serie de cîntăreţi îndrăgiţi. Vor cînta Mirela Petrean, Tinu Vereşezan, Adi Balint, Mirela Mănescu, Nelu Şopterean, Grupul Instrumental „Dor”, „Copiii de Aur”, Corul Minerilor, Deepcentral şi rapperul Puya.

Între orele 10:00 – 17:00, vizitatorii vor putea participa şi la tururi ghidate gratuite în Roşia Montană, organizate de RMGC pe trei trasee.

Primul traseu include o vizită în fosta carieră şi la staţia pilot de epurare a apelor acide din Roşia Montană. A doua variantă propusă de organizatori pentru vizitare este Galeria Cătălina-Monuleşti, ce păstrează urme de exploatare din toate epocile istorice. În trecut, aici a fost descoperit cel mai mare lot de tăbliţe cerate romane. Al treilea traseu propune un tur al caselor restaurate/aflate în curs de restaurare din centrul istoric – au anunţat organizatorii, printr-un comunicat remis presei.

Conform documentului citat, înscrierile şi plecările se vor face de la punctele de informare ale proiectului minier din Piaţa Veche, iar vizitatorii vor primi echipament adecvat şi vor fi instruiţi cu privire la măsurile de siguranţă pe care trebuie să le respecte pe parcursul circuitelor.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.