Ziua Internaţională a Artei, marcată şi în penitenciar

Ziua Internaţională a Artei este sărbătorită în 15 aprilie şi este o recunoaştere a faptului că oamenii de litere şi de cultură, pictorii şi sculptorii, arhitecţii, dansatorii, muzicienii, actorii, fotografii, designerii şi gastronomii din întreaga lume şi-au adus o contribuţie remarcabilă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale.

Pornind de la aceste considerente, factorii educaţionali din cadrul Penitenciarului Gherla au considerat că Penitenciarul Gherlaeste benefică şi oportună derularea unor activităţi specifice în rîndul persoanelor private de libertate, care să marcheze acest moment important din calendarul lunar a acţiunilor educaţionale.

Deţinuţii au fost informaţi din timp cu privire la semnificaţia şi specificul zilei respective. De asemenea, s-au identificat aptitudinile artistice şi creatoare ale deţinuţilor. În acest scop, începînd cu 1 aprilie, s-a organizat un concurs de desen, la care pînă la data limită a întrecerii s-au înscris nu mai puţin de 32 de persoane private de libertate cu aptitudini artistice. Deţinuţii participanţi lucrează individual, pe camerele de deţinere, după care vor preda organizatorilor desenele realizate pe diferite teme. Cele mai bune  lucrări vor fi premiate şi vor fi  publicate în revista „Observator”, redactată de membrii clubului deţinuţilor. La sfîrşit, se va obţine un feedback din partea participanţilor cu privire la activitatea desfăşurată.

Scopul acestor activităţi educaţionale este identificarea şi cultivarea aptitudinilor artistice ale deţinuţilor din penitenciare şi promovarea unei atitudini proactive faţă de personalităţile importante ale culturii şi spiritualităţii universale. De altfel, în clubul din Pavilionul Educativ, din cadrul Penitenciarului Gherla, permanent sînt expuse lucrările de pictură şi sculptură ale celor mai talentaţi deţinuţi. Periodic se organizează şi expoziţii tematice.

În prezent, de exemplu, se fac pregătirile în vederea vernisării unei expoziţii dedicate sărbătorilor pascale.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.