Ziua în care suflarea Universității Cluj a „respirat” mai mult negru decât alb

Sportul clujean este mai sărac, după mutarea la cele veșnice a legendarului Remus Câmpeanu, care joi a fost condus pe ultimul drum. Dacă nu cel mai bun fotbalist din istoria Universității Cluj, atunci cu siguranță cel care a amprentat istoria acestui club, întrucât de numele lui se leagă cea mai mare performanță din istoria „Șepcilor Roșii”, câștigarea Cupei României în ediția 1964-1965.

Remus Câmpeanu a marcat golul victoriei în finala cu Dinamo Pitești. Dacă atunci a fost purtat pe brațe ca un adevărat erou, acum a fost purtat pe brațe de îngeri, pentru a juca în echipa super-campionilor. Remus Câmpeanu a disputat ultimul meci, s-a dezechipat de echipamentul stricăciunii, pentru a se îmbrăca în armura nestricăciunii.

Dumnezeu și-a întregit vitrina de nestemate cu încă un nume de legendă, care a respirat pentru Universitatea, purtând pe piept însemnul „U” din 1960 până în 1975, iar în suflet până când și-a încheiat misiunea în această viață. Slujba de înmormântare a avut loc ieri, la Capela Cimitirului Central. Cei care au dorit să-și i rămas bun de marele fotbalist al Universității Cluj au putut s-o facă începând cu ora 11, la sicriul așezat pe platoul în aer liber aflat în vecinătatea capelei mortuare. Sicriul a fost acoperit cu un steag uriaș purtând însemnele Universității Cluj și pe care a fost scris „Semper Fidelis”.

Foști și actuali jucători ai Universității Cluj, prieteni și apropiați, dar și membri ai galeriei „Șepcilor Roșii” i-au adus un omagiu fotbalistului de legendă. Printre cei care au participat la înmormântare s-au aflat Sorin Bagiu, Tiberiu Poracsky, Patrițiu Abrudan, Cristian Dulca (actualul selecționer al naționalei României de fotbal feminin), Ioan Bolovan (prorectorul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca), deja fostul președinte al FC Universitatea Cluj, Radu Constantea, precum și întreaga echipă a Universității Cluj, în frunte cu antrenorul Costel Enache.

Pe numele său adevărat Remus Virgil Câmpian, acesta a rămas în organigrama clubului și după retragerea din activitatea de jucător. El și-a agățat ghetele în cui, dar nu și dragostea pentru acest club. Așa se face că a activat ca președinte din 1975 și până în 1989. Pe 13 mai 2013, în pauza meciului dintre Universitatea Cluj și CSMS Politehnica Iași, Remus Câmpeanu a primit titlul de Cetățean de Onoare al Județului Cluj.

Cristian Focșanu

remus1 remsu2 remus3 remus4 remus5
<
>

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut