Ziua de 8 Martie sărbătorită la Dej

8 Martie Dej -1Ca în fiecare an, sub auspiciile Primăriei şi Consiliului local Dej, Casa Municipală de Cultură „George Coşbuc” a oferit, cu prilejul zilei de 8 Martie, tuturor doamnelor din oraş – mame, bunici, surori, soţii, fiice şi prietene – un spectacol maraton de poezie, muzică şi dans. Iar dacă joi, sala Centrului Cultural „Arta” a fost arhiplină, la fel de neîncăpătoare a fost şi scena, micii şi marii artişti dorind cu toţii să-şi exprime dragostea şi recunoştinţa lor pentru cea mai iubită femeie din lume: mama. La rîndul lor, şi alături de ei, primarul Costan Morar şi deputatul Cornel 8 Martie Dej-2Itu au ţinut de asemenea să felicite toate doamnele şi domnişoarele prezente în sală şi, nu în ultimul rînd, toate femeile din municipiul Dej.

În prima parte a spectacolului, prezentat de Mariana Reman, au evoluat: trupa de majorete „Super Stars” (instructor, Ioana Tarţa), „Licuricii literari” ai Casei de Cultură (coordonator, Mariana Reman), trupa „Latino Angels” (instructor, Alexandru Miheştean), trupa de teatru „Vistrian Roman” a Casei de Cultură, solistul Andrei Mureşan, folkiştii Marin şi Petra Grad, Corala „Someşana”, cu un colaj de cîntece şi versuri, avîndu-l pe Iancu Petruş la pian şi pe Doina Minea Sima la pupitrul dirijoral şi Ansamblul folcloric „Someşana” (coregrafi, Lucian şi Reghina Tecar), soliste – Dana Feherdi şi Zina Doboş. Prima parte a programului s-a încheiat cu o tombolă organizată şi sponsorizată 8 Martie Dej-11de firma Oriflame.

Spectacolul a continuat cu îndrăgitele cîntece pe versurile lui Coşbuc şi Alecsandri – „Mama”, „La oglindă” şi „Rodica”, la care s-a adăugat în mod firesc şi tradiţionalul „La mulţi ani”, toate în interpretarea coralei „Armonia”, dirijată de Doina Sima-Minea. Următorul moment muzical i-a revenit Orchestrei Casei Municipale de Cultură, condusă de prof. Zenu Zanc, care a oferit publicului un excelent potpuriu instrumental şi, în plus, două surprize, printr-o piesă corală în interpretarea instrumentiştilor şi un solo-acordeon susţinut de conducătorul orchestrei.

Superspectacolul pentru doamne s-a încheiat în acorduri de romanţă, cu evoluţia îndrăgiţilor solişti: Gavril Ciciovan, Georgeta Balla (Gherla), Adela şi Alina Zanc, Cristina Beldean Moşuţan, Felix Gălan şi Ioan Dordoi. Un recital de o înaltă ţinută artistică pe care talentaţii interpreţi dejeni l-au oferit din tot sufletul, tuturor dejencelor.

M. Vaida

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.