„Ziua bucuriei” la Sinagoga din Dej

În ebraică, cuvîntul folosit pentru binefacere este tzedakah, strîns legat de cuvîntul dreptate. Iudaismul propovăduieşte că atunci cînd faci un act de caritate, nu doar îl ajuti pe celălalt, ci faci un lucru drept şi bun, motiv pentru care tzedakah constituie o obligaţie religioasă pe care fiecare evreu este dator s-o îndeplinească. De altfel, actele de binefacere, caritatea, filantropia sînt componente esenţiale ale culturii şi educaţiei iudaice şi, cu toate că filosofia pe care se bazează este altruismul, există totuşi un beneficiu personal: mulţumirea de sine pentru binele făcut.

Sub acest semn al binefacerii, duminică, 22 noiembrie, la Marea Sinagogă din Dej şi-au dat întîlnire o mînă de oameni pentru a dărui semenilor lor cîteva momente de bucurie, mai ales spirituală şi abia pe urmă materială. Căci, dincolo de gestul de a oferi 25 de pachete unor persoane cu dizabilităţi sau unor persoane nevoiaşe, s-a aflat sentimentul de solidaritate al unei comunităţi, emoţional copleşită de bucuria de a dărui bucurie. Căci asta s-a întîmplat duminică, graţie membrilor Comunităţii Evreieşti din Dej şi voluntarilor Asociaţiei „Porţi către suflet”.

Prezenţi la această sărbătoare a bucuriei, premergătoare celor de iarnă, Mişu Rozenberg, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Dej, Nelu Anca, preşedintele Asociaţiei „Porţi către suflet” şi primarul Costan Morar, ca reprezentant al întregii comunităţi locale, au subliniat, fiecare, importanţa actelor de caritate şi a solidarităţii umane, „dăruind te dăruieşti” nefiind o simplă sintagmă pe care s-o folosim şi-apoi să uităm de ea. Şi asta, deoarece nu vom ieşi, nu putem ieşi din individualismul ce ne apasă pe mulţi dintre noi, fără să „deschidem porţile sufletului”, fără să ne întoarcem privirile spre ceilalţi, spre cei mai puţin norocoşi în viaţă, spre cei marginalizaţi din varii motive. Practic, fără această întoarcere spre ceilalţi nu putem supravieţui ca fiinţe sociale ce sîntem.

Un mesaj la transmiterea căruia a contribuit şi muzica oferită de organizatori, printr-un scurt program susţinut de formaţia „Nova” şi interpreţii Petra şi Marin Grad. Pentru că muzica, cred eu (şi nu numai eu), deţine cu adevărat cheia spre sufletele oamenilor, capabilă fiind să împletească armonios sunetele unor melodii atît de diferite ca Hatikva (imnul evreiesc), cu Dansul maghiar nr. 5 de Brahms, sau Cîntă cucu-n Bucovina, cu Hava Nagila. Şi, ascultîndu-le, n-am putut să nu mă gîndesc la copilărie, la acel anotimp miraculos în care noi, cei albiţi de vreme şi destul de numeroşi în sală, nu ştiam că suntem evrei, unguri, români sau ţigani, bogaţi sau săraci, catolici, mozaici sau ortodocşi ci, pur şi simplu eram bucuroşi să fim împreună, solidari în prietenia noastră şi neatinşi de prejudecăţile adulţilor. Fericiţi în joaca noastră pe străzile unui oraş, în care oamenii încă ştiau să-şi zîmbească.

M. Vaida