Ziua Brâncuşi, sărbătorită la Dej

Duminică, 19 februarie, s-au împlinit 141 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, artistul român care a avut o contribuţie esenţială la înnoirea viziunii plastice în sculptura contemporană. Ziua naşterii sale a fost sărbătorită ca Zi Naţională pentru prima dată în anul 2016. Ziua Brâncuşi este celebrată în toată lumea şi este înscrisă în calendarul cultural universal.

Cu prilejul Zilei Brâncuşi, Primăria şi Muzeul Municipal Dej au organizat la Galeria de Artă, vineri, 17 februarie, o expoziţie realizată de elevii instituţiilor şcolare dejene şi inspirată de lucrările sculptorului de la Hobiţa. În prezenţa primarului Costan Morar şi a unui public numeros, expoziţia a fost vernisată la Galeria de Artă, de prof. Constantin Albinetz, directorul Muzeului Municipal, prof. Ion Mureşan, colecţionar şi critic de artă şi prof. Teodor Ilieş, directorul Liceului Tehnic „Constantin Brâncuşi”.

Cele peste o sută de lucrări (desene, grafică, pictură, colaj) realizate de elevii şcolilor dejene au fost jurizate de prof. Constantin Albinetz, prof. Ion Mureşan şi subsemnata, criteriile de selecţie fiind: creativitatea, originalitatea, tehnica abordată şi acurateţea desenului după model.

În urma acestei selecţii, la secţiunea liceu s-a acordat: premiul I – Andrei Haranguş (LAPI Dej), premiul II – Emma Szacacs (LAPI Dej) şi premiul III – Maria Belu (CNAM Dej). Prezenţi în expoziţie cu un număr mare de lucrări, elevii de gimnaziu au fost răsplătiţi cu: premiul I – Iulia Turdean (VI B, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”), premiul II – Miruna Păltinean (VII B, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”) şi premiul III – pentru creaţia colectivă realizată de Ionuţ Pop, Covaci Suraj şi Ioana Rusu, îndrumaţi de prof. Gabriela Marcu (VIII B, Şcoala Gimnazială Specială/Clubul Copiilor). S-au acordat de asemenea numeroase menţiuni, dar şi diplome, profesorilor coordonatori: Silvia Pop, Eleonora Bodea, Loredana Tomşa şi Anca Bogdan.

De asemenea, în cadrul manifestării dedicate Zilei Brâncuşi, Biblioteca Municipală Dej a fost prezentă în galerie cu expoziţia de carte „Brâncuşi, sculptor universal”.

Considerat „un monument al conştiinţei artei moderne”, Brâncuşi a oglindit, pornind de la obârşia sa ţărănească, tradiţiile, miturile şi magia artei populare româneşti, împletite cu viziunea sa asupra vieţii, influenţată atât de Platon cât şi de filosofia orientală. Eliberând sculptura de imitaţia mecanică a naturii, Brâncuşi a sintetizat în arta sa spiritul şi sensibilitatea, exprimând însăşi esenţa lucrurilor. Dinamismul formelor create de sculptor, combină simplitatea arhaică a materiei, cu rafinamentul avangardei pariziene de la începutul secolului XX, lucrările sale fiind unele dintre cele mai apreciate şi valorizate opere de artă din întreaga lume, alături de cele aparţinând lui Giacometti, Modigliani şi Matisse.

M. Vaida

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.