Ziua Aviației Române, marcată la Cluj-Napoca printr-un eveniment editorial

Ziua Aviaţiei Civile Române şi a Forţelor Aeriene, marcată în fiecare an la data de 20 iulie, este prilej de sărbătoare cei din lumea aviației.

În acest context, Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj și Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii ,,Smaranda Brăescu” Cluj (A.R.P.I.A.) au organizat miercuri un eveniment la care au luat parte reprezentanți ai aviației civile, oficiali județeni, reprezentanți ai instituțiilor și societăților din perimetrul aeroportului.

Manifestarea a debutat cu survolul unei formații de elicoptere de la Baza 71 Aerienă Câmpia Turzii.

A urmat apoi lansarea volumului ,,Elicoptere în România”, coordonat de coordonat de comandor în rezervă Laurențiu Buzenchi, apărut recent la editura Ecou Transilvan. Carte aduce în fața noastră o istorie, necunoscută de mulți, a elicopterelor, care reprezintă pentru coordonatorul cărții și pentru cei 11 colaboratori un omagiu adus acestui aparat de zbor, prin mărturii personale, împletite cu istoria vie a aviației mondiale.

Coordonatorul i-a abordat în acest demers editorial pe cei mai longevivi eroi ai zborului, îndrăgostiți de cer, care, alături de amintiri biografice, legate de zbor, detaliază pentru cei interesați diferitele tipuri de elicoptere, de la începuturi până la pătrunderea lor în spațiul aerian românesc, nenumăratele beneficii ale folosirii lor, de la într-ajutorarea semenilor în cazuri de calamități, accidente, până la deplasări rapide ale unor mari personalități, și riscurile pe care uneori le prezintă natura potrivnică, mulți icari ai cerului părăsindu-ne în astfel de contexte sumbre.

Din suita de eseuri care compun acest volum reiese o legătură strânsă de colaborare și prietenie între cei 12 autori, de respect reciproc și camaraderie, cerul unindu-i pe toți, indiferent de cariera din spatele lor.

Comandorul în rezervă Laurențiu Buzenchi a reușit să reunească cu ajutorul cunoștințelor sale vaste, sentimente, stări, dar și dragostea față de zbor, care nu l-a părăsit nici astăzi, zborul reprezentând pentru el cea mai intensă și sublimă profesie, iar cartea de față redând realitatea trăirilor din propria viață a celor care și-au lăsat amprenta în acest volum.

În fiecare an, la 20 iulie este sărbătorită Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. La această dată, potrivit calendarului ortodox, este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al aviatorilor.

Aviaţia militară română a luat naştere în anul 1910, primul avion militar, proiectat de Aurel Vlaicu şi realizat de Arsenalul Armatei zburând la 17 iunie 1910, se arată în volumul ”Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). Un an mai târziu, în 1911, au fost brevetaţi primii ofiţeri ca piloţi, iar în 1912 s-a creat prima şcoală de zbor, urmând ca prima lege de organizare a aeronauticii să apară în 1913.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut