Zilele Filmului Polonez

CinePOLSKA, despre oameni şi fapte, despre viaţă şi moarte, despre artă

cinematograf ‘Victoria’, 15 – 16 aprilie

Sîntem în faţa unui mini festival al filmului polonez, binevenit prin titlurile propuse şi autorii lor, semn că şcoala poloneză de film produce valori. Semn că Wajda, Zanussi, Kieslowski au urmaşi care le calcă pe urme, că se poate vorbi şi scrie despre profesionalism, responsabilitate, artă nu în ultimul rînd.

CinePOLSKA a debutat cu pelicula Dumnezeii (2014; regia Lukasz Palkowski), film biografic prin personalitatea propusă, cea a profesorului Zbigniew Religa, chirurgul care a efectuat primul transplant de inimă în Polonia anilor 80. O reuşită de foarte puţini anticipată într-o Polonie tributară tabu – urilor morale, culturale şi mai ales, religioase, transplantul de inimă fiind perceput ca un act împotriva … naturii !

Să vedem ce urmează, cu o singură şi mare subliniere, filmele trebuie văzute.

Varşovia 44”

15 aprilie, 20. 00

La cei 35 de ani ai săi, Jan Komasa este deja un nume cunoscut, chiar dacă are la activ numai două lungmetraje regizate, Camera sinucigaşilor (2011) şi Varşovia 44 (2014), filme care I-au adus 17 premii naţionale şi internaţionale.

Varşovia 44 – în distribuţie Jozef Pawlowski, Zofia Wichlacz, Anna Prochniak, Antoni Krolikowski – este filmul dedicat unui eveniment istoric marcant, Revolta din Varşovia, începută în 1 august, 1944, revoltă iniţiată de mişcarea poloneză de rezistenţă Armata Teritorială, cu scopul eliberării Varşoviei de sub ocupaţia nazistă. Revolta a coincis cu retragerea armatei germane spre Vest, dar şi cu înaintarea Armatei Roşii, revoltă sprijinită aviatic de forţele britanice, americane, poloneze şi cele ale South African Air Force.

Varşovia 44 trebuie privit ca film artistic şi documentar deopotrivă, bine realizat la nivel tehnic (imagine, montaj, sunet) şi interpretativ, regizorul preferînd imagini ample ale luptelor din oraş.

Cetăţeanul”

sîmbătă, 16 aprilie, 20. 00

Filmul lui Jerzy Stuhr (triplă calitate de data aceasta : regizor, scenarist, actor) este cunoscut clujenilor, mai ales din postura de dublu laureat al festivalului Comedy Cluj 2015, cel mai bun film şi cel mai bun scenariu.

Cetăţeanul lui Stuhr nu are nimic în comun cu un alt cunoscut personaj, … Kane. Este cetăţeanul care îşi bate joc de guvernanţi, indiferent de apartenenţă sau/şi culoare politică, care ia în derîdere cam tot ce-l înconjoară, carierişti în special. Şi o face într-un mod care nu lasă loc interpretărilor.

Surprinzător este faptul că Stuhr supune criticii sale o perioadă lungă din istoria Poloniei, din anii 60 şi şi pînă în 2014 !!! O face deschis, fără teamă, deschizînd noi şi noi ferestre, tot atîtea posibile abordări ale temelor puse în discuţie.

Acesta este Stuhr, fost ucenic al celor trei mai sus amintiţi Wajda, Zanussi şi Kieslowski. Ucenicul şi-a învăţat bine meseria, ştie ce să ceară echipei artistice, ştie asupra căror lucruri să se oprească, este cînd asupru, cînd ironic, povesteşte cu o detaşare care frapează şi impune.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.