Zilele Academice Clujene au ajuns la cea de-a XXXVIII-a ediție

Cea de-a XXXVIII-a ediție a Zilelor Academice Clujene a debutat azi, 9 octombrie 2025, în sala „Ion Lapedatu” a Băncii Naționale a României, sucursala Cluj. Corul „Adoremus Dominum” al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai, sub bagheta dirijorului pr. Daniel Mocanu, a interpretat imnul de stat al României. Evenimentul a fost deschis de președintele Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, acad. Doru Pamfil, printre invitați numărându-se secretarul general al Academiei Române, acad. Ioan Dumitrache, prefectul județului Cluj, Maria Forna, și primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. Au mai participat membri ai Academiei Române, universitari și reprezentanți ai comunității culturale transilvane.

Secretarul general al Academiei Române, prezent la Cluj

În cuvântul său, secretarul general al Academiei Române, acad. Ioan Dumitrache, a apreciat modul în care se realizează activitatea de cercetare și rezultatele cercetărilor științifice din cadrul filialei Cluj. Din partea Biroului Prezidiului Academiei, acad. Ioan Dumitrache a felicitat conducerea filialei Cluj pentru modul în care desfășoară activitățile în susținerea cercetărilor științifice. Totodată, în mesajul său, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a spus că Academia Română este cel mai înalt for de știință și de cultură al țării astfel că are un rol fundamental în bătălia pe care o avem cu obscurantismul, pseudoștiința, „care încearcă să denatureze civilizația noastră”. „Este foarte important ca în această bătălie nu doar să ținem linia frontului, ci să avem inițiative. Zilele Academice Clujene reprezintă o astfel de bătălie, un astfel de demers în care ducem cunoașterea spre oameni”, a precizat ministrul Daniel David.

Strategia orașului, bazată pe cercetare

La rândul său, primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a mulțumit copului academic pentru munca desfășurată și a subliniat că orașul Cluj, după căderea comunismului, când a rămas fără industria grea și fără piață de desfacere, și-a stabilit dimensiunea strategică, legată de educație și cercetare: „Ne-am gândit care este avantajul competitiv a Clujului într-o lume în care fiecare trebuie să ne găsim locul? De departe cel mai important avantaj al Clujului este educația, cercetarea, universitățile, institutele de cercetare, motorul de dezvoltare de care depinde tot în acest oraș. Și atunci strategia orașului am format-o pe baza ideii de economie bazată pe cunoaștere, pe intelligence, pe cercetare, pe muncă. Atunci au pornit toate direcțiile de evoluție în inovare, în cercetare, în susținerea acestei dimensiuni a universităților și a educației ca fundament al dezvoltării Clujului. Și nu vom abdica de la acest principiu”.

Comunicări de înaltă ținută

În cadrul evenimentului, acad. Doru Pamfil a susținut comunicarea „Pagini de aur din istoria Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române (1959-1989)”, amintind directorii Academiei Române Filiala Cluj din perioada respectivă, (acad. Emil Petrovici, acad. Raluca Ripan, acad. Victor Preda). Academicianul a anunțat publicarea celui de-al doilea volum pe această temă, primul fiind lansat, anul trecut, cu prilejul marcării celor 75 de ani de activitate ai filialei. De asemenea, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, a vorbit despre fondul de incunabule aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca, 177 de lucrări păstrate din perioada anilor 1450-1500. Au mai susținut comunicări prof. univ. dr. Cornel Sigmirean (Lexiconul de la Buda), prof. univ. dr. Virgil Ciomoș (Între ceea ce uităm și ce rămâne de neuitat) și cercetătorul principal dr. habil Adrian Tudurachi (Scrierile Școlii Ardelene într-o nouă ediție). Prin aceste intervenții, sesiunea de comunicări în plen a deschis seria manifestărilor ediției XXXVIII și a evidențiat rolul Zilelor Academice Clujene ca platformă de dialog științific și cultural.

Inaugurate în anul 1982

Inaugurate în anul 1982 sub deviza „Știință în slujba păcii!”, Zilele Academice Clujene au devenit rapid cel mai important eveniment anual de promovare a cercetării științifice realizate în cadrul Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române. Prima ediție a cuprins 12 comunicări științifice, iar succesul manifestării a determinat o creștere spectaculoasă: în 1986, evenimentul a fost organizat împreună cu principalele academii de ramură ale țării, iar în 1989 au fost organizate 33 de simpozioane, cu 704 comunicări și peste 1000 de cercetători participanți. În ansamblu, manifestarea a fost apreciată drept „un eveniment de succes, cu participare numeroasă și selectă, de un nivel științific academic remarcabil” – Biroul Prezidiu al Academiei Române.

Astăzi, Zilele Academice Clujene reprezintă una dintre cele mai longevive și prestigioase manifestări științifice din Transilvania, reunind cercetători din institutele și centrele afiliate Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române: Institutul de Istorie „George Barițiu”, Institutul de Arheologie și Istoria Artei, Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”, Centrul de Studii Transilvane, Arhiva de Folclor a Academiei Române, Centrul de Cercetări Geografice, Institutul de Speologie „Emil Racoviță”, Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai” din Târgu Mureș, Observatorul Astronomic, Institutul de Calcul „Tiberiu Popoviciu” și Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca.

Ediția din 2025 se desfășoară pe parcursul lunilor octombrie-noiembrie și cuprinde 39 de simpozioane, ateliere, mese rotunde, expoziții și conferințe, la care vor fi susținute peste 450 de lucrări științifice de către cercetători din țară și străinătate. Programul complet al evenimentelor înscrise în această ediție poate fi consultat accesând linkul: https://acad-cj.ro/zile.html.

T.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.