Zeci de elevi talentați s-au întrecut în cadrul Festivalului-concurs „Icoana Micului Creștin”

Zeci de elevi talentați din mai multe școli clujene, dar și din județele limitrofe, s-au întrecut marți, 30 mai,  în cadrul Festivalului-concurs „Icoana Micului Creștin”.

Ajunsă la cea de-a XII-a ediție,  competiția școlară de tradiție este organizată anual de Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Beliș, cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Primăriei și Consiliului Local Beliș și Mănăstirii Râșca Transilvană.

Concursul a debutat  la ora 10:00, în biserica Mănăstirii Râșca Transilvană, unde elevii s-au întrecut în domeniile: pictură icoane pe sticlă, poezie patriotică și religioasă, interpretare pricesne și prezentarea portului popular. Un juriu de specialitate, printre care s-au numărat: prof. Marinela Marc, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Adriana Irimieș, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și prof. univ. dr. Marcel Muntean de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a evaluat prestația concurenților. Decernarea premiilor a fost  însoțită și de un moment artistic prezentat de tinerii Ștefan Suciu și Dragoș Cîmpean, care au interpretat pricesne.

„Mă bucur de fiecare dată să merg la Râșca Transilvană, un loc special în care, grație ospitalității părintelui stareț Casian, se adună întreaga comunitate din zona Huedin și nu numai, elevi, părinți, cadre didactice, directori de școli, primari, la o sărbătoare a portului popular, a tradițiilor, a creștinătății. Este un dar frumos de Ziua Copilului, de a sărbători împreună, făcând în același timp educație în scopul moralei creștine și al promovării tradițiilor. Îi felicit pe toți părinții și cadrele didactice care au grijă ca aceste valori să fie transmise mai departe generațiilor tinere”, a transmis prof. Marinela Marc, inspector școlar general.

Printre numeroasele proiecte educative desfășurate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, adesea în parteneriat cu școli din județul Cluj, dorim să susținem elevii și profesorii care se îndreaptă cu pasiune spre meșteșugurile și obiceiurile tradiționale, specific clujene.

Grigore SÂMBOAN
Consultant artistic CJCPCT Cluj

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut