World Vision România: Campanie de strîngere de fonduri în sprijinul copiilor şi persoanelor vulnerabile afectate de iarna grea

● Este momentul să facem ceva pentru cei aflaţi într-o situaţie de urgenţă – copiii, bătrînii şi persoanele vulnerabile ●

World Vision a anunţat lansarea unei campanii de strîngere de fonduri în sprijinul copiilor şi persoanelor vulnerabile afectate de iarna grea. Organizaţia umanitară face un apel la solidaritate pentru a suplimenta ajutorul pe care îl acordă, constînd în pături sau saci de dormit şi alimente ce acoperă necesităţile de hrană pentru 7 zile.

„World Vision intervine cu ajutoare de urgenţă în zonele rurale în care activează şi unde, datorită zăpezii, gerului şi viscolului, drumurile s-au închis şi au rămas izolate sute de familii. În judeţele Vaslui şi Ialomiţa situaţia e critică, urmate îndeaproape de Cluj, Constanţa, Dolj şi Vîlcea. În aceste zone au fost identificaţi  mai mult de 2500 de copii şi persoane aflate în situaţie de risc” – a  precizat Laura Runcanu, specialist PR, World Vision Romania.

Potrivit Laurei Runcanu, ajutoarele de urgenţă, echivalentul a 80 de lei/persoană sau 320 de lei/familie cu 4-5 membri, vor fi acordate celor mai vulnerabile persoane, familiilor cu copii mici sau persoanelor care se află in zone izolate şi sînt in evidenţa asistenţei sociale, avînd venituri foarte scăzute sau inexistente.

Primele ajutoare de urgenţă au fost distribuite deja marţi, 7 februarie, în localităţi din judeţele Ialomiţa şi Cluj, şi  8 februarie, în Vaslui. În Vîlcea distribuţia este prevazută pentru joi, 9 februarie, iar în Constanţa – pînă la sfîrşitul săptămînii. Familiile sînt selectate de World Vision Romania împreună cu autoritaţile locale, iar distribuţia pachetelor  se face prin lucrători comunitari şi parteneri locali dotaţi cu echipamente adaptate vremii. Pentru zonele izolate se apelează la suportul autorităţilor şi instituţiilor statului care au acces acolo – mai precizează Laura Runcanu.

La Cluj sînt în curs de distribuire ajutoare – constînd în pături, alimente, îmbrăcăminte şi încălţăminte – pentru 93 de familii şi 309 copii, din comunele Băişoara, Mociu, Fizeş, Cojocna, Gilău, Căşeiu, Iclod, Iara şi Bontida. „În funcţie de sumele colectate va exista posibilitatea de intervenţie ulterioară, în cazul în care condiţiile meteo persistă. Administraţia Naţională de Meteorologie prevede continuarea gerului şi a viscolului, deci celor izolaţi de iarna grea le va fi din ce în ce mai dificil să supravieţuiască fără hrană şi căldură” – spune Laura Runcanu.

„În Negreşti, Vaslui şi în comunele din jur a nins 4 zile fără oprire, zăpada a ajuns la 60 de cm, iar acum este împrăştiată de vîntul care bate cu putere. Imediat ce s-a oprit ninsoarea au început să scadă temperaturile. Marţi, 7 februarie, au fost minus 18 grade. Marea majoritate a drumurilor de acces în sate erau încă blocate. Şcolile s-au închis de luni, 6 februarie, deoarece copiilor le este greu să ajungă la şcoală, iar combustibilul necesar pentru încălzirea claselor este din ce în ce mai puţin. Multe dintre familiile cu care lucrăm au ca singur venit stabil alocaţiile copiilor. World Vision România va dona în Vaslui alimente de bază şi pături pentru aceste familii” – declară, la rtîndul său, Marcela Butnaru, asistent social World Vision România Vaslui.

În Ialomiţa, distribuirea ajutoarelor a început în 7 februarie.

“Este important să ne ajutăm unii pe alţii. Acum este momentul să facem ceva pentru cei aflaţi într-o situaţie de urgenţă – copiii, bătrînii şi persoanele vulnerabile. Noi, World Vision Romania,  facem un apel la solidaritate. Fiecare pachet distribuit poate salva o viaţă!” – declară, într.un comunicat remis presei, Cătălin Andrew Popa, director Naţional World Vision România.

Fiecare cetăţean dornic să ajute poate dona online la www.worldvision.ro/apel-de-urgenta.php  cîte 80 de lei pentru un pachet destinat unei persoane şi 320 de lei pentru o familie de 4 persoane.

De asemeni, se pot dona 5 euro la telefonul 0900 900 090 sau 10 euro la telefonul 0900 900 092, numere apelabile doar în reţeaua Romtelecom.

Donaţii se mai pot face şi în conturile  în lei: RO52 CITI 0000 0008 2502 4026 – deschis la CITIBANK SA şi RO80 RZBR 0000 0600 0607 2026 – deschis la Raiffeisen Bank – Agentia Pipera.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.