World Vision România: 82% dintre profesori vor ca proba de specialitate a Bacalaureatului să rămână obligatorie

Aproape 70% dintre cadrele didactice sunt de părere că examenele de admitere organizate de colegiile naționale vor duce la inechitate, relevă datele unei consultări publice cu privire la proiectul legii Învățământului Preuniversitar, realizate de World Vision România în rândul cadrelor didactice din toate ciclurile de învățământ.

În cazul în care colegiile naționale își vor putea organiza propriile examene de selecție a elevilor, cei din mediile dezavantajate nu vor mai avea aceleași șanse de admitere în cadrul acestor unități de învățământ, afirmă aproape 70% dintre cadrele didactice consultate de World Vision România. Totodată, fundația atrage atenția că o astfel de măsură este „neconstituțională și discriminatorie”, fiindcă limitează accesul la învățământ obligatoriu, de calitate, pentru toți copiii.

Dintre cadrele didactice chestionate de World Vision România, 79% vor să participe în mare și în foarte mare măsură la dezbaterea despre proiectele pentru legile învățământului. În același timp, 93% cred că vocea lor contează doar în mică măsură sau nu contează deloc. 83% dintre profesori nu cred deloc sau cred doar într-o mică măsură că pentru educație va fi alocat 15% din cheltuielile bugetului general consolidat, cum prevede actualul proiect al Legii Învățământului Preuniversitar.

„Doar 29% dintre profesorii respondenți consideră că elevii din mediile vulnerabile își păstrează aceleași șanse de admitere dacă colegiile naționale își vor face propria selecție printr-un examen distinct de admitere. În schimb, 67% dintre respondenți spun despre copiii din mediile dezavantajate că nu vor mai avea aceleași șanse ca în prezent, iar 5% au preferat să nu-și exprime un punct de vedere. Totodată, 70% dintre profesori consideră ar trebui să existe clase/ grupe de excelență și în alte unități de învățământ liceal, pe lângă colegiile naționale” – precizează World Vision, care atrage atenția că în actualul proiect de lege, noțiunea de excelență este legată doar de colegiile naționale.

În privința Bacalaureatului, 82% dintre cadrele didactice chestionate vor ca proba de specialitate a examenului să rămână obligatorie. 16% nu sunt de acord cu obligativitatea acesteia, iar 2% nu și-au exprimat poziția. Peste jumătate (52%) dintre profesori susțin ca liceele profesionale să poată păstra și alte filiere, precum cea teoretică sau vocațională și doar 38% sunt de acord cu eliminarea acestora.

În ce privește prevenirea abandonului școlar și învățământul de calitate pentru toți copiii, 87% dintre cadrele didactice sunt de acord ca, în lege, să fie reglementat un program de tip „Școală după Școală“ cu masă caldă dedicat școlilor vulnerabile. (În actualul proiect – atenționează World Vision – programul de tip Școală după Școală și masa copiilor sunt prevăzute în secțiuni diferite, nu și integrate împreună). În același timp, 78% dintre profesori sunt de acord ca școlile vulnerabile să primească finanțare suplimentară, care să se adauge la costul standard per elev.

„Întrebați în ce măsură sunt de acord ca și posturile cu mai puțin de 18 ore să poată fi scoase la concursul de Titularizare, numai 48% dintre cadrele didactice respondente au spus că sunt de acord. 47% au spus că nu sunt de acord, iar 5% au preferat să nu exprime o poziție. Cu propunerea ca intrarea în cariera didactică să se facă printr-un an de stagiatură urmat de examen de licențiere, doar 56% sunt de acord. Astfel, 40% dintre profesorii respondenți nu sunt de acord, iar 4% nu și-au exprimat părerea. 41% dintre profesori spun că înființarea postului de director administrativ, care să se alăture echipei de management (formată în prezent din director și director adjunct) va ajuta la eficientizarea activității școlii. 49% nu cred că ar ajuta, iar 10% au preferat să nu-și exprime opinia” – precizează World Vision România.

„În clipa de față avem îngrijorări legitime că proiectul pentru Legea Învățământului Preuniversitar se concentrează prea puțin pe asigurarea de șanse echitabile pentru toți copiii la un învățământ de calitate. Dacă ne uităm la ceea ce ne spun profesorii, vedem că nu le clar cum această lege le va schimba cariera didactică și managementul școlar. 93% dintre profesorii consultați de noi nu mai au aproape deloc speranțe că vor fi ascultați. Ministerul Educației are acum șansa să le arate că nu este așa și că recomandările și vocile lor contează“, declară Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România, într-un comunicat al fundației.

World Vision România recomandă eliminarea examenelor care pot fi realizate de către colegiile naționale pentru a-și face propria selecție a elevilor, reamintind că, până la finalul clasei a XII-a, învățământul este gratuit și obligatoriu și, în aceste condiții, crearea unui sistem paralel de evaluare pentru admiterea la liceu este „neconstituțională și discriminatorie”. Totodată, fundația solicită ca nu doar colegiile naționale să poată deveni unități-pilot de excelență, întrucât și în școli și licee vulnerabile s-au văzut numeroase exemple de profesori dedicați, care reușesc să facă performanțe cu elevii lor, inclusiv să ajungă la olimpiade și alte concursuri. De aceea, „viziunea de la care ar trebui să pornim cu toții, ca societate, este că în orice liceu poate exista excelență, dacă profesorii și elevii primesc sprijinul moral și material necesar”.

O altă recomandare este ca proba de specialitate a profilului studiat la liceu să rămână obligatorie la examenul de Bacalaureat. Totodată, World Vision solicită să fie reintroduse bursele de studiu pentru liceenii cu medii peste 7 și care au venit lunar per membru de familie cel mult egal cu salariul minim net pe economie.

„World Vision România desfășoară programe educaționale în comune și orașe mici, unde de multe ori există un singur liceu care combină specializări din două filiere: tehnologică (profesională) și teoretică. În condițiile în care liceele profesionale nu vor mai putea cuprinde alte filiere, solicităm Ministerul Educației: să clarifice mecanismele prin care toți elevii, inclusiv cei de la sate sau din urbanul mic, vor avea acces la ce profil de liceu doresc să studieze; să finanțeze corespunzător naveta, cazarea la cămin și accesul la cantină pentru elevii care au nevoi de mobilitate pentru a studia profilul de liceu dorit; să clarifice cum cadrele didactice de la liceele unde anumite specializări vor fi desființate se vor reintegra în sistemul de învățământ și în ce măsură consorțiile școlare pot fi implicate în rezolvarea acestei probleme” – se mai spune în comunicat.

Nu în ultimul rând, World Vision propune, ca „nouă atribuție a Ministerului Educației”, organizarea de consultări directe, extinse, periodice sau specifice ale cadrelor didactice, elevilor și părinților, prin chestionare, interviuri, dezbateri, inclusiv prin colaborarea cu organizațiile societății civile, în pregătirea actelor normative și a politicilor publice în domeniul educației.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut