Workshop: Cum poate încuraja școala colaborarea profesori – elevi – părinți?

Asociația “Ține de Noi” împreună cu Fundația Hanns Seidel – România și în parteneriat cu Asociația ROI, AMA Leadership Academy și Asociația AD REM, îi invită pe toți cei interesați la atelierul „Cum poate încuraja școala colaborarea profesori – elevi – părinți?”, care va avea loc în 17 iunie, ora 18:00, online, prin intermediul aplicației Zoom.

„Deși foarte multe materiale de cercetare vorbesc foarte convingător de necesitatea cooperării între elevi, părinți și profesori, foarte multe școli cu disfuncționalități în comunicare nu reușesc să creeze o armonie a actorilor în procesul educațional astfel încât să ajungă la performanță. Interesele divergente conduc la disfuncționalități, neajunsuri în comunicare, blamarea celorlalți actori. Iar o viziune îngustă a interesului unui segment (părinți, profesori), fără a vedea acel întreg care contribuie la un proces educațional de succes, conduce la o atitudine de tipul «nu este problema mea» – atitudine care stă adeseori la temelia unor rezultate foarte descurajatoare înregistrate în anumite școli” – precizează organizatorii.

Potrivit acestora, în România mai este mult de făcut în ceea ce privește colaborarea profesori – elevi – părinți și crearea unui sentiment de apartenență, de comunitate și de stare de bine în cadrul școlii.

„Pandemia a zguduit, într-o oarecare măsură, barierele existente. Profesorii au fost nevoiți să solicite sau să accepte sprijin de la colegii lor, dar și din partea părinților și a elevilor. Părinții au devenit mai implicați în procesul educațional, mai ales în învățământul preșcolar și primar, dar și la gimnaziu, pentru că școala a venit în spațiul familiei. Directorii și cadrele didactice au avut prilejul să-I cunoască și altfel pe copii, au constatat că, în general, părinții fac eforturi pentru copiii lor, iar părinții au văzut că nu este atât de simplu să fii cadru didactic. Într-un fel, pandemia i-a adus pe toți – profesori, elevi, părinți – mai aproape în încercarea de face ca educația să funcționeze și la distanță și de a asigura adaptarea la revenirea la cursuri față în față. De asemenea, a scos în evidență necesitatea de a gestiona aspecte ce țin de siguranța fizică, psihică și emoțională a profesorilor și elevilor și a făcut ca starea lor de bine să conteze atunci când s-a revenit la cursuri față-în-față. Relaționarea este cu atât mai importantă în cazul adolescenților, care au nevoie de socializare și care, potrivit studiilor, au fost afectați de izolarea impusă de pandemie” – arată organizatorii.

Prin intermediul workshop-ului anunțat, participanții vor afla cum poate un profesor sau un director să-i implice mai mult pe elevi și pe părinți în viața școlii și care sunt beneficiile. De asemeni, participanților le vor fi oferite exemple de la care să se poată inspira și instrumente ce pot fi puse în practică.

Participarea este gratuită.

Detalii și link înscriere, pe pagina de Facebook a asociației, www.facebook.com/asociatiatinedenoi/

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut