Winter Dream Florești – Târgul de Crăciun ca un vis de iarnă

Timp de o lună floreștenii sunt așteptați cu mic, cu mare să descopere magia sărbătorilor de iarnă într-un univers de basm.

„Magie” și „Poveste” sunt cuvintele care descriu cel mai bine Winter Dream. Din 30 noiembrie cei care vizitează Târgul de Crăciun vor avea ocazia zilnic să se distreze la patinoar sau carusel, să-și facă cele mai cool selfie-uri la înălțime din roată panoramică și chiar să se plimbe cu Trenulețul lui Moș Crăciun. Copiii au ocazia să-l întâlnească pe Moș Crăciun și să îi spună personal ce vor să găsească sub brad.

„Am așteptat cu nerăbdare momentul în care Winter Dream își deschide porțile pentru comunitatea din Florești. Este visul de iarnă pe care fiecare dintre noi și l-a imaginat măcar o dată în viață. Și ce poate fi mai frumos decât atunci când visele prind contur și devin realitate? Îi invităm pe cei din Florești să facă primii pași într-o lume de poveste și, desigur, să se distreze alături de noi descoperind toate surprizele pe care le-am pregătit timp de o lună de zile”, au declarat organizatorii.

Winter Dream începe în forță cu un spectacol oferit de echipa de patinaj artistic (grupa Avansaţi şi grupa Performanță) Transylvania Skating, care vor deschide în mare fel singurul patinoar în aer liber din Florești!

Seara continuă cu momentul aprinderii iluminatului festiv şi cu concertul celor de la The Motans.

Târgul de Crăciun este organizat de Primăria Florești împreună cu o companie privată și aduce publicului pe lângă o serie de concerte live cu artiști îndrăgiți ai momentului, și colinde, tradiții, sau ateliere pentru copii și piese de teatru.

În zilele următoare pe scenă va urca trupa COMPACT, dar și cei de la BERE GRATIS, care vor încânta publicul cu cele mai cunoscute hituri are lor. Nu vor lipsi nici momentele dedicate iubitorilor de folclor puse în scenă de Adina Hada și Ansamblul Șoimii Carpaților sau Adriana Irimieș.

Organizatorii s-au pregătit pentru gradele cu minus din luna decembrie oferind publicului numeroase spații încălzite unde se pot răsfăța cu băuturi calde și delicii culinare pentru toate gusturile.

Târgul de Crăciun Winter Dream are loc în perioada 30 noiembrie – 31 decembrie 2022, în Parcul Poligonului, Florești. Mai multe detalii despre program și activități vor fi disponibile pe paginile de Social Media ale evenimentului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut