“Wildlands Philanthropy” şi în România: Banii filantropilor ar putea salva pădurile carpatice

Spear’s Wealth Management Survey

Munţii Carpaţi din România sînt printre ultimele locuri sălbatice mari din Europa. Dar viitorul lor depinde în parte de o clasă de filantropi focalizaţi pe salvarea zonelor sălbatice.

Te poţi simţi extrem de singur în munţii Carpaţi. Chiar şi cîinii ciobăneşti pot fi evitaţi dacă te duci pe tapiseria de flori sălbatice care formează pajiştile. Ei sînt o rasă puternică, concepută pentru a ţine la distanţă lupii. Poţi da peste un urs brun, sau te poţi rătăci pur şi simplu. Să nu vă aşteptaţi să aveţi semnal la celular prin aceste părţi. Satele, cu case din lemn şi văruite, şi drumurile desfundate pe care este mai bine să circuli cu calul şi căruţa decît să fii zdruncinat într-o maşină, nu sînt sofisticate din punct de vedere tehnic şi puţini oameni vin în pădure. Nu te poţi orienta după peisaj, deoarece nu vezi nimic în afară de copaci. Iar copacii continuă la nesfîrşit. Munţii se arcuiesc de-a lungul mai multor graniţe naţionale, dar zona cea mai mare şi mai bogată în specii se află în România.

Într-o ţară ca Marea Britanie, una dintre cele mai puţin împădurite din Europa, pădurile tind să fie “de buzunar”, fiind în apropierea altor activităţi. Nu te afli niciodată foarte departe de zgomotul unei şosele iar cercetaşul care îşi pierde busola poate folosi GPS-ul pe consola de jocuri. Nu aşa se întîmplă şi în România. Pădurea carpatică este inimaginabil de imensă. Este sălbatică într-un fel care acum este foarte rar în Europa. Dar chiar şi aderarea României la UE, cu legislaţia acesteia de mediu, nu a contribuit la protejarea viitorului ei.

Conceptul pe care Tom Butler, într-o carte spectaculoasă pe această temă, l-a numit recent “wildlands philanthropy” (filantropia pentru salvarea zonelor sălbatice), a început în SUA, dar, pe măsură ce populaţia lumii se îndreaptă spre nouă miliarde, are o aplicaţie pe întreg globul. Poate că Europa a sacrificat cele mai multe dintre zonele sale sălbatice cu mult timp în urmă, dar acest lucru face ca zonele care au supravieţuit să fie şi mai importante. Paul Lister, moştenitorul unuia dintre co-fondatorii companiei de mobilă MFI, a înfiinţat European Nature Trust şi Aka Tent, pentru a le salva. Pădurea carpatică din România se află în fruntea listei.

Atunci cînd pilotul a ridicat elicopterul peste munţi, la vest de Braşov, am simţit că am intrat brusc în “Lord of the Rings”. Sub elicopter se afla unul dintre peisajele magice primordiale ale Pămîntului Mijlociu: un covor nesfîrşit de brazi ţepoşi, amestecat cu o boltă pufoasă de fagi şi de alte esenţe de foioase. Copacii cresc repede în umbra ploioasă a munţilor: uimitor de cald vara, dar de obicei umed. Nu sînt aşezări, cu excepţia unor stîne ocazionale. Nu există drumuri. Acest lucru asigură un habitat pentru fel de fel de mamifere – lupi, urşi, rîşi – Marea Britanie pierdută în Evul Mediu.

Dar pădurea nu este în întregime intactă şi de aceea a venit Lister aici. A vizitat România din anii “80, cînd a cumpărat cherestea. Datorită faptului că lui Ceauşescu îi plăcea să vîneze, silvicultura a reprezentat unul dintre puţinele domenii gestionate bine sub comunism. După căderea lui Ceauşescu în 1989, silvicultura nu a mai fost o prioritate pentru guvernul român. Corupţia este răspîndită, se închid ochii la ea. Satele nu au o clasă de mijloc care să reacţioneze atunci cînd are loc o exploatare forestieră ilegală. Din elicopter poţi vedea consecinţele. Este posibil ca societăţile de exploatare forestieră să-şi fi construit drumuri proprii în pădure, dar unele dealuri au fost rase de păduri.

Prin asociaţia Tent, Lister atrage o “falangă” din HNW (furnizor de soluţii de marketing strategic şi interactiv pentru firmele de management de avere şi de branduri de lux, axat exclusiv pe oamenii bogaţi, n.red) pentru a finanţa proiecte educaţionale în scopul de a convinge Bucureştiul de valoarea pădurilor, programe de dezvoltare rurală care vor permite populaţiei locale să vadă pădurile drept un bun pe care merită să-l conservi, şi un fond care va fi direcţionat spre conservarea unor zone-cheie prin cumpărarea lor.

Pentru Lister, Carpaţii sînt cealaltă faţă a monedei biodiversităţii: Scoţia a fost lipsită de multe dintre gloriile sale naturale, România este îmbrăcată regeşte în habitate. Dar fără o protecţie şi o planificare, aceasta din urmă ar putea fi pierdută. Pădurea carpatică “ar trebui să fie echivalentul european al Yosemite sau Yellowstone National Park”, spune el.

Pe măsură ce filantropia creşte şi angajează imaginaţia unor lideri de afaceri şi industriaşi şi în contextul în care economia globală este acumulată la o scară fără precedent anterior, filantropia pentru salvarea zonelor sălbatice devine din ce în mai puţin hobby-ul unui om bogat şi mai mult o mişcare la nivel mondial.

Astfel, omul de afaceri Richard Goldman din San Francisco a salvat pădurea de pe Insula Yakobi de fabricile de celuloză, iar Gordon Moore, co-fondatorul Intel, a finanţat achiziţii de terenuri în bazinul Amazonului prin “Amazon Conservation Association”.

Arizona, Ţara de Foc, Golful California, Lacurile Maine – toate au inspirat generozitatea unor persoane care subscriu la dictonul lui Lincoln: “Legile se schimbă, oamenii mor, pămîntul rămîne”.

Sa sperăm că, şi în România, pădurea va rămîne, de asemenea.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.