VOTUL

RADU VIDA

Nu e obligatoriu. Dar e frustrant să ai  posibilitatea şi să te trezeşti că n-ai votat. Că „vocea” ta nu s-a auzit. Iar opţiunea ta s-a irosit doar în bîrfe despre ce şi cum cu vieţuca pe care o duci. Iar candidatul care ar fi putut avea şanse, pentru că e bun, pierde pe mîna ta „moartă”.
Au început cele 30 de zile în care alegătorul va fi curtat în fel şi chip. Primari, preşedinţi de consilii judeţene şi consilieri locali şi judeţeni îşi „vînd marfa”. Se laudă. Şi promit. Dar este extraordinar să pui la treaba puterea minţii şi dreapta judecată. Să întorci lucrurile pe toate feţele. Şi să hotărăşti. Tu!
Cine?
Din fericire există destui gospodari de care comunitatea ştie. Spre deosebire de „marea politică”, unde locul şarlatanilor este mai uşor de asigurat, aici, la alegerile locale e mai greu să se impună lichelele. Nu spun că-i imposibil. Nu spun că nu vor exista manevre. Dar totul poate fi dejucat, răul poate fi curmat, dacă mergem la vot. Şi, în singurătatea acelei clipe din faţa celor patru buletine, ne exprimăm voinţa: pentru oamenii potriviţi la locurile potrivite.
Legea 67/2004 ne dă dreptul nouă, alegătorilor, să cîntărim. Să ne implicăm. Şi să votăm ce-i mai bine pentru locul în care trăim şi muncim. E un fel de preţuire pentru viaţă şi bucuria de a trăi. E exagerat? Nu cred. Pentru că patru ani e mult. Şi trec al naibii de greu, dacă prin absenţa noastră am lăsat să se strecoare în funcţii aceleaşi lepre. Repet: aici nu-i vorba de politică. Sigur că partidele caută să-şi pună în funcţiile importante cei mai disciplinaţi soldaţi. Dar noi, alegătorii, putem să înfrîngem nemernicia intereselor. Deloc mărunte, ci, mai degrabă, mari. Putem să alegem pe cel mai bun. Acela care, dedicat comunităţii, se va strădui să ne facă viaţa un pic mai bună. Şi să înscrie localitatea în care vieţuim pe o hartă a onoarei, dezvoltării şi bunăstării visate.
Toată pledoaria pentru participare 100% la vot e inutilă dacă ne lăsăm pe tînjală. Dacă nu ne pasă. Dacă nu acordăm o clipă din viaţa noastră pentru ca, timp de patru ani, să nu trebuiască să huiduim. Şi să ne pară rău pentru … răul de a nu fi fost acolo unde trebuie. La urne.
În aceste 30 de zile de campanie se pot face multe. Să-i eliminăm, spre exemplu, pe pungaşi. Pe cei care nu respectă spiritul şi litera legii electorale. Sigur, Legea prevede sancţiuni. Dar, dincolo de aceasta, cine a furat startul, cine umblă cu fofîrlica şi dă, doar ca să-şi cumpere un serviciu gras, cel care trişează, minte sau a furat, trombonit şi nedreptăţit înainte vreme, poate fi eliminat din joc.
Joc pentru noi, pînă la urmă, şi bătălie pentru ei. Pentru că, nu uitaţi, e vorba de serviciu. De funcţii. Iar candidaţii vor face totul pentru a se bălăcări. Şi a ne manipula. Dar sînt 30 de zile. De implicare. Observare. Şi infinite posibilităţi de a alege pe cel mai bun. Şi ultimele 48 de ore de linişte. În care, dincolo de simpatiile politice şi interesele de clan, se pot decanta lucruri frumoase. Şi folositoare pentru următorii ani. În aceste condiţii, nu mi se pare nici jenant, nici patetic să vă îndemn, dragi cititori, să participaţi, în număr cît mai mare, la vot! Peticele acelea de hîrtie introduse în urne înseamnă viitor. Un pic mai bine. Şi, cine ştie, şi un pic de satisfacţie: că n-am lăsat pe alţii să hotărască pentru noi!