Volum crescut de date în roaming, fără taxe suplimentare

De la 1 ianuarie 2021, pentru majoritatea planurilor tarifare a crescut, în medie cu aproape 17%, volumul de date (MB/GB) care pot fi consumate în roaming în UE/SEE (UE, Norvegia, Islanda și Liechtenstein), fără taxe suplimentare, datorită scăderii tarifului reglementat la nivel de gros.

La depășirea limitelor utilizării rezonabile a unor servicii în roaming în UE/SEE, au scăzut și suprataxele ce pot fi aplicate consumului ulterior, astfel: * suprataxa pentru date a scăzut cu circa 14%, de la 3,5 la 3 Euro/GB, fără TVA * suprataxa pentru apelurile primite a scăzut cu aproape 4%, de la 0,79 la 0,76 eurocenți/minut, fără TVA.

Nivelul maxim al suprataxei pe care RCS&RDS este autorizată să o perceapă propriilor clienți pentru apelurile primite în roaming în SEE a scăzut de la 0,79 la 0,76 eurocenți/minut, fără TVA.

Când se aplică suprataxe datelor în roaming

Datele (internetul mobil – MB/GB) consumate în roaming în UE/SEE se tarifează, în principiu, la fel ca în România. Totuși, furnizorii pot stabili un volum de date ce pot fi consumate în roaming fără costuri suplimentare într-o perioadă de facturare (volum de consum rezonabil). Din 1 ianuarie 2021 acest volumul a crescut cu aproape 17% față de 2020. După depășirea volumului, furnizorii pot să aplice o suprataxă, chiar și dacă traficul inclus în planul tarifar nu a fost complet epuizat. Suprataxa nu poate depăși 3 Euro/GB (0,3 eurocenți/MB), fără TVA.

Pentru estimarea volumului de date ce pot fi consumate fără suprataxă, ANCOM a dezvoltat o aplicație disponibilă la adresa https://infocentru.ancom.ro/roam-like-at-home-ue-see/

Roaming-ul în Marea Britanie din 2021

Din 1 ianuarie 2021, reglementările europene privind „Roam like at home” (RLAH) nu mai sunt obligatorii pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (inclusiv Gibraltar), ca urmare a încheierii perioadei de tranziție după retragerea acestei țări din Uniunea Europeană.

ANCOM a anunțat că operatorii telecom din România nu mai au obligația să ofere utilizatorilor roaming la tarife naționale în Marea Britanie, acest beneficiu fiind garantat doar în SEE. Nu există o interdicție pentru furnizorii din România să păstreze Marea Britanie în sfera de aplicare RLAH, o astfel de decizie ținând de strategia comercială a fiecărui operator. Pentru a evita înregistrarea unor costuri suplimentare, ANCOM recomandă utilizatorilor care vor călători în Marea Britanie să verifice la furnizorul lor tarifele de roaming aplicabile.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.