Volei masculin | Nicio șansă pentru ”U” Cluj pe terenul lui Dinamo

Voleibaliștii de la Universitatea Cluj au avut, sâmbătă, o partidă dificilă la București, împotriva ocupantei locului 4 în clasamentul Diviziei A1, Dinamo București. Partida a fost la discreția bucureștenilor, care s-au impus în mai puțin de o oră de joc, cu 3-0 (25-14, 25-11, 25-12)

Meciul contând pentru etapa a 19-a a Diviziei A1, a început destul de echilibrat, dinamoviștii nereușind să se desprindă decisiv pe tabela de marcaj, mai mult, clujenii ținând aproape de mai valorosul adversar mai bine de o treime din primul set., scor 7-6 pentru Dinamo. Echilibrul s-a rupt curând însă, iar dinamoviștii s-au detașat, încet dar sigur. Spre finalul setului am înregistrat și cea mai mare diferență de scor dintre cele două echipe, 21-11, diferență care s-a păstrat până la final, 25-14.

Elevii lui Vicențiu Dumitrescu și Romeo Lotei n-au putut face mare lucru nici în setul al doilea, tabela arătând 12-5 la jumătatea acestuia. De la acest scor, ”U” Cluj a mai reușit doar 6 puncte, gazdele adjudecându-și și acest set cu 25-11.

Ultimul set a fost, și el, la discreția dinamoviștilor, care au pierdut doar trei meciuri în acest campionat, scor 25-12, punând capăt partidei în doar 57 de minute.

Ionescu cu 13 pct, Kovacevic 11 pct, și Formela 10 pct, au fost cei mai eficienți jucători ai gazdelor, în timp ce la ”U” Cluj, Mocan și Varga au reușit fiecare câte 5 puncte.

Sandu Mureșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut