Volei Cupa României/m, sferturi de finală, Zalău

SCMU Craiova, marea surpriză a sferturilor

Rezultate : SCMU Craiova – VCM Piatra Neamţ 3:0 (17, 20, 18), 3:0 (18, 21, 23); “U” Cluj – CSU Galaţi 3:2 (24, -17, -25, 23, 11), 3:2 (-20, 20, 20, -27, 15); Unirea Dej – CSM Bucureşti 2:3 (26, -24, -24, 18, -13), 2:3 (-22, -22, 23, 22, -10); Steaua – “U” Timişoara 3:0 (12, 16, 17), 3:0 (18, 17, 12) * SCMU Craiova – Ştiinţa Explorări Baia Mare 3:0 (13, 23, 21 !), “U” Cluj – Dinamo 2: 3 (22, 23, -23, -26, -13), CSM Bucureşti – Remat Zalău 1:3 (-15, -15, 25, -22), Steaua – Tomis 0:3 (-20, -15, -21)

Faptul că Baia Mare părăseşte competiţia încă din faza sferturilor de finală, este o mare surpriză, mai ales că ea vine din partea unei echipe, SCMU Craiova, cu şanse doar pe hîrtie. Doljenii dau lovitura şi intră în careul de aşi al Cupei României, fază în care nu au mai aujuns de foarte, foarte multă vreme.

Jucătorii “U” Cluj (C. Ghimeş, Vîlcelean, Badea, Gagea, Todoran, Fuzeşi, D. Ghimeş, Georgescu, Bratosin, Ţiboacă, antrenor Bogdan Tănase) s-au comportat admirabil. Au fost la două, trei mingi de meci şi victorie în faţa lui Dinamo, dovadă clară că există potenţial, există resurse, motivaţii pentru victorii. Un argument în plus îl aduc şi cele două victorii reuşite în faţa CSU Galaţi, un team moldav care va ridica probleme multor altor team-uri.

Unirea Dej (Dascălu, Tofan, Suson, Cristudor, Coasă, Gheorghiţă, Călin, Dumitrache, antrenori Victor Lazăr şi Szilagyi Tiberiu) a pornit sferturile din postura de favorită. A ieşit din cursă devreme, din păcate, jucătorii şi staff-ul tehnic se poate concentra doar pe partidele din campionat.

Sînt calificate în Final Four – ul Cupei României, SCMU Craiova, Dinamo, Remat Zalău şi Tomis.

Cupa României/f

Se joacă sferturi tur – retur, faza I, 15 – 16 octombrie, următoarele partide fiind programate în 2012. În prima zi s-au înregistrat rezultatele următoare : “U” Cluj – Penicilina Iaşi 2:3 (15, -14, -21, 15, -12), CSM Bucureşti – CSM Lugoj 1:3 (-22, 23, -12, -13), CSMU Craiova – CSM Sibiu 3:2 (15, -27, -23, 21, 16), CSU Tg Mureş – Argeş Volei Piteşti 3:1 (-18, 22, 21, 22).

Pentru echipa antrenată de Dan Gîrleanu, “U” Cluj, această fază a sferturilor este binevenită. Mă gîndesc numai la faptul că primul eşalon voleibalistic feminin debutează la 22 octombrie, sîmbătă în care “U” Cluj are adversar pe SCMU Craiova, o primă etapă care sînt convins că va aduce în Sala sporturilor ‘Horia Demian’, spectatori în număr cît mai mare.

 

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.