Volei A1/m : 2013 – 2014

Arcada Galaţi – “U” Cluj şi Unirea Dej – VCM Piatra Neamţ în prima etapă

miercuri, 16 octombrie

Campionatul primul eşalon valoric masculin, A1, porneşte la drum şi o face din nou cu 11 echipe ! Acesta este tristul adevăr, este foarte, foarte greu să ţii o echipă de volei, este foarte greu în condiţiile în care majoritatea echipelor – excepţiile sînt puţine – se confruntă cu serioase probleme financiare. Au renunţat la dreptul de a evolua în A1, echipe precum “U” Timişoara, Bihorul Oradea, Steaua Bucureşti (!), echipe de tradiţie. Important pentru noi este faptul că avem din nou două echipe în A1, “U” Cluj şi Unirea Dej, că există şanse reale pentru ca ele să termine în partea superioară a clasamentului, Unirea Dej în primele ‘4’, “U” Cluj în primele şapte, opt echipe.

Etapa I, 15 – 16 octombrie, programează partidele CSVM Zalău – SCMU Craiova (marţi, 15 octombrie), Arcada Galaţi – “U” Cluj, Unirea Dej – VCM Piatra Neamţ, Phoenix Şimleu – Dinamo, Ştiinţa Explorări Baia Mare – CSM Bucureşti/toate în 16 octombrie; Tomis stă.

Bogdan Tănase, secund al antrenorului Stelian Moculescu

U” Cluj debutează în noul sezon competiţional, cu un antrenor nou pe banca tehnică, Romeo Lotei, o dublă postură de antrenor – jucător, onorantă şi de mare responsabilitate.

Antrenorul Bogdan Tănase este din această toamnă, secund al antrenorului Stelian Moculescu, la echipa VfB Frierichshafen (prima ligă germană).

A2Vest/m

Primele trei etape…

Au început şi meciurile eşalonului secund masculin. Clujul participă cu CSM Cîmpia Turzii, Chimszed Cluj şi CNE LAPI Dej.

Rezultate înregistrate, etapa I : Bihorul Oradea – Avîntul Tg Mureş 3:0, Chimszed Cluj-Vartex Rm Vîlcea 3:0, Banatul Caranasebeş – Provolei Arad 3:2, CSM Cîmpia Turzii – “U” Timişoara 0:3 * etapa a II-a : CSM Cîmpia Turzii – Bihorul 0:3, “U” Timişoara – Banatul Caransebeş 3:0, LAPI Dej – Chimszed Cluj 3:1, Rm Vîlcea – Tg Mureş 1:3.

Etapa a 3-a, 19 octombrie : “U” Timişoara – Bihorul Oradea, Provolei Arad – CSM Cîmpia Turzii, LAPI Dej – Caransebeş, Tg Mureş – Chimszed Cluj, Rm Vîlcea stă.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.