Volei A1/m – 14 Înfrîngeri clujene pe toate liniile…

U” Cluj – SCMU Craiova 0:3 * Phoenix Şimleu – Dej 3:1

Rezultatele etapei a 14-a, sîmbătă, 26 ianuarie : Phoenix Şimleu – Unirea Dej 3:1 (-18, 20, 17, 23), “U” Cluj – SCMU Craiova 0:3 (-20, -18, -23), Remat Zalău – Tomis 0:3 (-25, -22, -20), Dinamo – Ştiinţa Explorări Baia Mre 2:3 (17, 26, -22, -29, -11), CSM Bucureşti – VCM Piatra Neamţ amînat, Steaua a stat * clasament _ Tomis 32p, Craiova 27p, Unirea Dej 23p, Baia Mare 23p, Zalău 20p, Şimleu 20p, Dinamo 19p, Piatra Neamţ 17p, CSM Bucureşti 16p, Steaua 10p, “U” Cluj 0p * etapa a 15-a, miercuri, 30 ianuarie : VCM Piatra Neamţ – “U” Cluj, Unirea Dej – Ştiinţa Explorări Baia Mare, Tomis – CSM Bucureşti, Steaua – Şimleu, Remat Zalău – Dinamo, Craiova stă

U” Cluj – Lotei, Ene, Cherbeleaţă, Dan Todoran, Georgescu, Ţiboacă/libero, Silaşi, Vîlcelean, Dinu Todoran, Popovici, antrenor Bogdan Tănase – pierde şi această partidă. Am sperat în cel puţin două seturi luate, greu în condiţiile în care SCMU Craiova este într-un an de graţie. Adevărul este că antrenorul oltenilor, Dan Pascu, are un lot cu jucători experimentaţi şi ajunge să-i amintesc pe Dumitrache, Romanescu, Vînătoru, Borota, Todor, Milotin, Jovic/libero, prezenţa Craiovei în zona primelor locuri nefiind o mare surpriză.

Unirea Dej pierde neaşteptat la Phoenix Şimleu, acolo unde putea emite pretenţii la 3 sau măcar 2 puncte. Dejenii au pierdut, nu e un capăt de ţară, dar o victorie i-ar fi menţinut în aporpierea primelor două locuri. Miercuri, la Dej se anunţă o partidă de foc, Unirea – Ştiinţa Explorări Baia Mare (ora 17), meci cu ambele echipe egale valoric, greu de anticipat învingătoarea.

A1/f – 14

CSU Tîrgu Mureş – “U” Cluj 3:0 (23, 18, 16)

Rezultate înregistrate în etapa a 14-a, 26 ianuarie : SCMU Craiova – Ştiinţa Bacău 1:3 (-9, -23, 21, -18), Tg Mureş – “U” Cluj 3:0, CSM Sibiu – Unic Piatra Neamţ 1:3 (-22, -17, 11, -18), Tomis – Volei Blaj 3:0 (21, 20, 20), CSM Lugoj – Dinamo la 28 ianuarie * etapa a 15-a, miercuri, 30 ianuarie : “U” Cluj – Dinamo (se joacă la Dej; ora 16), CSM Bucureşti – Craiova, Ştiinţa Bacău – CSM Sibiu, Unic Piatra neamţ – Tomis, Blaj – Tg Mureş, CSM Lugoj stă

CSU Tg Mureş este la prima victorie cu noul antrenor pe bancă. Bulgarul Atanas Petrov a preluat echipa tîrgmureşeană în etapa a 11-a, reuşeşte prima victorie, nu cred că CSU Tg Mureş va pierde clasarea în primele ‘8’.

U” Cluj – Bucur, Ştirţ, Paulin, Serafimova, Sikos, Trombiţaş, Podină/libero, Bara, Rovas, antrenori Dan Gîrleanu, Luminiţa Trombiţaş – a dat o replică bună gazdelor în primul set, cînd clujencele au condus cu 22:19. Comportarea din primul set nu a mai fost repetate în următoarele, studentele noastre cedînd în faţa unei echipe cu un lot călit în primul eşalon valoric, referindu-mă la jucătoare (Pintea, Tsvetanova, Grigorova, Fales, Sălăoru, Nemţeanu/libero, Iancu, Mateaş, Cazamir, Ciocian, Foca/libero) şi cu prezenţe în cupele europene intercluburi.

Urmează un adversar greu de trecut, Dinamo. Partida se dispută la Dej, în Sala sporturilor ‘Horea Demian’ pregătindu-se partida de Cupa Davis, România – Danemarca. Ce bine ne-ar prinde două seturi, ce bine…

Demostene ŞOFRON

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.