Vlad Hontilă, clujeanul care va cuceri New York-ul cu vioara sa

Povestea acestui interviu a început în urmă cu câteva zile, odată cu apariția pe rețelele de socializare al unui videoclip filmat la Manhattan School of Music (MSM) din New-York, în cadrul unei fastuoase ceremonii menite a elogia promoția de masteranzi ai prestigiosului conservator american. Unul dintre numele de familie al absolvenților invitați pe scenă rostit de către decanul universității, Hontilă, mi-a atras atenția în mod special, și asta pentru că, odată, este de notorietate în Cluj, dar și în țară, și, în al doilea rând, pentru că fusese rostit într-o perfectă limbă română, ceea ce mi-a dat de înțeles că era vorba despre un respect deosebit acordat persoanei respective.

Am aflat, apoi, că momentul festiv nu era menit doar pentru a marca finalizarea cursurilor, ci unul deosebit, dedicat acordării unei distincții cu totul speciale: ”Premiul de excelență în interpretarea muzicii de cameră”. 

Vlad Hontilă, pentru că el este masterandul care a impresionat exigenta lume muzicală din America, și nu numai, este născut în Cluj-Napoca și este absolvent al Școlii de Muzică ”Sigismund Toduță”. În interviul acordat ziarului Făclia, Vlad recunoaște că tatăl său, Claudiu Hontilă, violonist renumit al Orchestrei Filarmonicii de Stat Transilvania, este cel care i-a descoperit talentul uriaș pentru muzică. În consecință, a început să studieze vioara la școala din Cluj-Napoca, iar în 2015 a fost recompensat cu o bursă completă de studiu în Statele Unite ale Americii, la Western Illinois University, unde a obținut diploma de licență în interpretare muzicală, sub îndrumarea prof. Julieta Mihai. A aplicat, apoi, la Manhattan School of Music (MSM) New-York pentru masterat, unde a beneficiat de prestigioasa bursă “Robert Mann Endowed Scholarship for Violin and Chamber Studies”. În august 2019, Vlad și-a început studiile la MSM, sub îndrumarea prof. Lucie Robert. După obținerea diplomei de master, Vlad a fost acceptat în programul de studii profesionale al MSM. Impresionând pe toată lumea cu talentul său uriaș, clujeanul a fost desemnat concertmaistru pentru diverse evenimente și spectacole, sub conducerea renumitului maestru George Manahan. De asemenea, de-a lungul anilor, a participat la diferite competiții și olimpiade naționale, la care a fost recompensat cu mai multe premii, și a susținut recitaluri și concerte, ca solist, cu Manhattan School of Music, dar și cu orchestrele filarmonice din SUA și din România.

Acum, Vlad spune că pasiunea lui de-o viață pentru muzica de cameră și repertoriul solo îl va împinge pe mai departe să continue să exploreze secretele tehnicii și interpretării viorii, iar asta îl va duce, neîndoielnic, pe marile scene ale lumii.

Vlad, de unde pasiunea ta pentru vioară? Cine ți-a îndrumat pașii spre acest instrument?

Au trecut mulți ani până când am realizat că am o adevărată pasiune pentru vioară. Mama și tatăl meu au fost cei care m-au ghidat spre tărâmul muzicii, ca și pe sora mea, Luciana. Tata, fiind deja un muzician consacrat, eu îi spun un ”magician al viorii”, și auzindu-l cântând încă de când am fost mic, mi-a insuflat pasiunea pentru muzică. Sunt sigur că atunci, în adâncul sufletului său, tata își dorea ca noi, copiii, să continuăm pe același drum. La fel, mama, o mare iubitoare de muzică, a jucat un rol foarte important în dezvoltarea noastră artistică, oferindu-ne toată susținerea și încurajările de care era capabilă. O altă persoană care mi-a marcat începuturile în cariera de violonist a fost prof. dr. Béres Melinda, prima mea profesoară de vioară. Am început să studiez vioara cu Melinda încă din clasa 1, la conservatorul de muzică Gheorghe Dima. Îmi aduc aminte și acum cu câtă răbdare și cu cât de multă dedicație ținea Melinda orele de vioară. Și vă spun un secret, mă duceam cu cel mai mare drag la orele ei, chiar dacă, de cele mai multe ori, nu eram pregătit.

Te-a atras vioara de mic, sau ți-a plăcut un alt instrument? Dacă ar fi posibil să te întorci acum în timp, tot la vioară te-ai vedea cântând? Ai fost tentat vreodată să urmezi o altă carieră?

Dintotdeauna am simțit că muzica este chemarea mea, nu am simțit o altă atracție pentru nimic altceva. Când eram în clasa a cincea la colegiul “Sigismund Toduță”, mi s-a cerut să aleg un instrument secundar pentru studiu. Eu am ales pianul, și nu voi regreta niciodată acest lucru! Să știți că, în următorii doi ani, ajunsesem să studiez mai mult la pian decât la vioară, aveam mai multă răbdare pentru acest instrument. Adevărul este că începutul drumului de descoperire este diferit la fiecare instrument. Pur și simplu am simțit că mi-e mai ușor să studiez la pian și, cred că suntem cu toții de acord cu asta, că, la începuturi, orice instrument sună mai bine decât scârțâitul viorii. Am participat pe atunci și la competiții de pian de dificultate intermediară, concursul Pro Piano, de exemplu, la care am fost și premiat, lucru care m-a surprins atât pe mine, cât și pe cei din familie. Dar entuziasmul meu pentru pian a încetat după scurt timp și mi-am dedicat, apoi, atenția exclusiv spre vioară, lucru pe care nu-l voi regreta niciodată.

Cum s-a întâmplat să ajungi să studiezi vioara tocmai la New York?

Totul a început în anul 2015, când am primit vestea incredibilă că sunt posesorul unei burse americane, “President’s International String Quartet Scholarship”, oferită de Western Illinois University (WIU), o bursă de studii completă. Astfel, am avut șansa de a studia și de a trăi într-o lume cu totul diferită. Așa am ajuns să studiez în America, sub îndrumarea profesoarei dr. Julieta Mihai, căreia îi voi mulțumi și-i voi purta un respect deosebit pentru tot restul vieții și asta pentru că, fără recomandarea, răbdarea, bunătatea și credința dânsei în talentul meu, nu aș fi ajuns unde sunt acum. Așa am ajuns, deci, în Statele Unite ale Americii.

Toți cei patru ani de studii petrecuți în Illinois au fost o provocare pentru mine, din multe puncte de vedere. Nu o dată, în mintea mea, mă vedeam făcându-mi bagajele pentru a mă întoarce înapoi în țară. Dar, norocul meu a fost că am primit un sprijin moral incredibil din partea surorii mele, Luciana, și ea studentă la aceeași universitate, cu o aceeași bursă. Avându-ne unul pe celălalt acolo și suportul familiei de acasă, am reușit însă să trecem cu ușurință peste toate obstacolele de început.

Un punct de cotitură în cariera mea a fost și în 2017, când am participat la un concurs solo, dar și în cvartet. Am reușit să ajung în finala ambelor categorii, iar după concurs am avut surpriza să vină în culise și să mă felicite, unul dintre membrii juriului, Lachezar Kostov, violoncelist bulgar la Baltimore Symphony Orchestra, care mi-a sugerat că e obligatoriu să ajung la Manhattan School of Music, în New York City, unde să continui să studiez cu Lucie Robert. Din acea clipă, parcă totul s-a schimbat pentru mine, toată viziunea pe care o aveam despre ceea ce urma să fac în America, s-a schimbat brusc. Am câștigat multă încredere de sine și am început sa mă pregătesc pentru o audiție live la conservatorul din New-York.

Înainte cu câteva săptămâni de acest moment, am zburat la New York, unde m-am întâlnit cu doamna Robert. Am ajuns, astfel, să ne cunoaștem mai bine. De la începutul orei de vioară, am simțit o chimie fantastică cu dânsa, atât în privința muzicii, dar și de mentalitate și caracter. Anterior, trimisesem solicitări de înscriere la mai multe școli de renume, la care am avut onoarea de a fi acceptat, dar deja era prea târziu, inima mea bătea deja doar pentru New York. Am dat audiția și am fost acceptat la masterat, beneficiind și de prestigioasa bursă “Robert Man Endowed Scholarship for Violin and Chamber Studies”, o bursă integrală, care mi-a permis să studiez la New York vreme de trei ani.

Sunt, acum, foarte recunoscător domnului Kostov, fără de care nu aș fi avut această șansă. Tot acum spun că nu m-am gândit vreodată că voi ajunge să studiez vioara sub îndrumarea incredibilă, de o magnitudine uriașă, a profesoarei și, totodată, idolului meu în devenire, Lucie Robert. Mai mult decât atât, să studiez și să trăiesc în cel mai special oraș din lume!

După doi ani de succes la masterat, am decis să-mi prelungesc apoi studiile, și am aplicat în continuare la MSM, pentru programul de muzică “Studii Profesionale”, unde am fost acceptat cu sprijinul aceleași burse.

Care a fost impactul cu școala americană de muzică? Cum te-ai adaptat?

Referitor la perioada în care studiasem la universitatea WIU din Illinois, a fost, uneori, dificil, cu un program destul de încărcat, pentru că a trebuit să parcurg o sumedenie de cursuri generale, precum astronomie, psihologie, matematica, zoologie etc. Deseori am avut senzația că îmi va fi imposibil să fac față acestei provocări. Eu îmi doream doar să studiez și să cânt. Concepția școlii americane este una destul de simplă, ca și student ai anumite obligații, iar dacă acestea nu sunt trecute, există consecințe. Eu, ca și student internațional cu bursă întreagă, nu mi-am putut permite să trec prin școala americană așa ca în România, ca și cuțitul prin brânză. Acasă, nu am fost un student model, mă duceam la școală sa mă distrez și să-mi petrec timpul cu prietenii. În America, nu mi-am mai putut permite acest lux, știind că exista posibilitatea de a-mi pierde bursa și, automat, șansa unică de a studia peste ocean. Americanii acordă o mare importanță regulilor, iar învățământul dispune de un sistem extrem de riguros, și acesta este lege. Pentru toată lumea. Pur și simplu funcționează! Odată ajuns la New York, am putut, în sfârșit, să respir! Fiind la conservator, și nu la o universitate, totul aici a fost concentrat pe muzică, pe dezvoltarea artistică personală.

Ți-a fost vreun moment teamă că nu vei reuși și că vei lua primul avion înapoi în România?

În afară de perioada de început, nu am mai avut niciodată teama sau senzația că nu voi reuși. Cu siguranță, nu m-am așteptat să ajung unde sunt acum, dar un lucru am știut sigur, că dacă s-ar fi întâmplat ceva, m-aș fi putut întoarce oricând în țară.

Spune-mi te rog câteva diferențe între felul în care funcționează, este organizată școala în care ai studiat, față de ceea ce știi că se întâmplă în România.

La un conservator ca și MSM, există un sentiment extraordinar al comunității, mult pozitivism și mult respect. Pur și simplu simți cum profesorii nu te lasă să cedezi, dimpotrivă, te încurajează mereu și vin în sprijinul tău în momentele delicate. Nu m-am simțit niciodată tras în jos și descurajat. Vorbim totuși, de una dintre cele mai prestigioase și competitive școli de muzică din lume, unde toți suntem egali cu ceilalți, profesori și studenți, deopotrivă.

Este ceva ce te-a nemulțumit?

Da, pentru că nu am beneficiat de drept de muncă, fiind student internațional. Singurul aspect neplăcut, este, într-adevăr, cel financiar. Școala în America este absurd de scumpă, iar fără ajutorul burselor primite de la donatorii generoși și iubitori de muzică, mi-ar fi fost imposibil să reușesc. Să trăiești la New-York din banii părinților, cu salariul din România, și fără drept de muncă, este extrem de dificil, dacă nu imposibil.. Din acest punct de vedere, mă consider extrem de norocos, și sunt extrem de recunoscător familiei mele pentru tot sprijinul financiar acordat. Ei sunt cei care au luptat și asudat, astfel încât mie și surorii mele să ne fie bine aici, în America.

Dar ceva ce te-a atras într-atât de mult încât să exclami: Wow, unde am ajuns?

După ce am ajuns la New York, am spus asta de multe ori. Iată că au trecut deja trei ani, iar magia acestui oraș încă nu a dispărut pentru mine..

Ce le-ai recomanda celor care doresc să studieze muzica în America, la fel ca și tine?

-Go for it, do it! Atât timp cât există inspirație, curiozitate și dorința de a-ți extinde orizontul, studiatul aici poate fi o experiență prolifică, unică, chiar una ideală.

Spune-mi despre anii petrecuți la conservatorul din New York, despre colegii tăi, despre profesori… Bănuiesc că ai avut de la cine învăța…

Sunt aici din 2019, și, în această lună, am absolvit. Acești trei ani au fost cei mai incredibili din viața mea. Am avut oportunitatea să studiez, să cânt împreună cu, și să urmăresc de aproape artiști și oameni fenomenali.

În acești trei ani, am avut onoarea de a fi concert-maestrul orchestrei simfonice și camerale al MSM. A fost o experiență superbă și foarte constructivă. Am avut oportunitatea să susțin solo-uri importante sub baghetele unor dirijori de renume. Cursurile de muzică de cameră sunt de neuitat. Am avut privilegiul de a studia în formația de duo, trio, cvartet și cvintet cu prieteni extraordinar de talentați, sub îndrumarea lui Peter Winograd, prima vioară a Cvartetului American. Și acesta a fost, de asemenea, un moment de “wow, unde am ajuns?”.

Winograd mi-a fost profesor de muzică de cameră de-a lungul celor trei ani. Un artist desăvârșit și o persoană caldă, el a devenit responsabil pentru multele reușite camerale. În fiecare an, am participat la competiția de muzică de cameră “Lillian Fuchs”, ieșind câștigători de fiecare dată. Chiar recent, m-a propus să cânt într-un Masterclass condus de marele violonist Arnaud Sussmann, la prestigioasa instituție Lincoln Center. A fost o experiență uluitoare, de neuitat. Am cântat sonata de Mozart în Si major, K.545, împreună cu prietenul meu drag și coleg de cameră, Saverio Alfieri, pianist italian și student la același conservator.

Orele de vioară cu Lucie Robert au fost, însă, momentele mele preferate. Doamna Robert a avut de departe cea mai mare influență asupra vieții mele artistice. Pentru mine a fost evidentă, de la început, grija și atenția pe care o acorda evoluției studenților ei, ceea ce mă face să realizez cât de norocos am fost să studiez cu dânsa. Nu doar că m-a învățat cum să dau tot ce am mai bun din mine când cânt, dar m-a învățat și cum să-mi formez mentalitatea potrivită pentru a face acest lucru. Astfel că, de fiecare data când terminam ora de vioară, mă simțeam inspirat și dornic să acumulez cât mai multe cunoștințe. Doamna Lucie Robert nu a fost doar o profesoară de vioară, ci și un prieten, complet dedicată studenților ei, pentru succesul și fericirea lor. Am ajuns să spun că acești trei ani nu sunt îndeajuns, atunci când ești înconjurat de asemenea oameni. Sunt fericit că am terminat cu școala, dar, cu siguranță, îmi va fi foarte dor de acești ani.

Ai terminat școala cu o distincție aparte, cu un premiu pentru ”Excelență în muzica de cameră”. Ce însemnă, mai exact, acest premiu pentru tine?

Am fost atât de fericit când am auzit ca sunt nominalizat pentru această distincție! Nu m-am așteptat sincer la asta, deoarece sunt mulți colegi care ar fi meritat să fie în locul meu. Pentru mine, acest premiu înseamnă enorm, iar pasiunea mea pentru muzica de cameră este acum mai puternică, așa cum n-a fost niciodată. Înseamnă mult și pentru că este, în fond, o răsplată a muncii mele din toți acești ani. Faptul că am fost nominalizat la acest premiu chiar de către prima vioară a Cvartetului American îmi oferă speranță și încredere să continui pe mai departe.

La ce vioară cânți? Are o poveste mai deosebită?

Cânt pe vioara lutierului irlandez Thomas Perry. A fost construită în Dublin acum 212 ani. Este un instrument special, pentru că mi-a fost dăruit de tatăl meu. Tata are obiceiul de a aduce diferite viori în casă, unde le încearcă și le ajustează. De când am luat vioara în mână și am cântat cu ea, m-am îndrăgostit iremediabil de ea.

Cine este violonistul tău preferat? Ai un model de urmat în cariera ta?

Michael Rabin este violonistul meu preferat, dar sunt și alții pe care-I apreciez. David Grimal este o altă sursă importantă de inspirație pentru mine, dar am ajuns într-un moment al vieții în care-mi doresc să-mi croiesc propriul meu drum și stil.

Când te-ai întâlnit prima dată cu muzica lui George Enescu?

Nu m-am întâlnit prea des cu muzica lui Enescu. Prima sa lucrare pe care am învățat-o a fost “Lăutarul” din suita “Amintiri din Copilărie”, o piesă pentru vioară solo, pe care am cântat-o pentru prima dată la Olimpiada națională de muzică în perioada liceului. “Lăutarul” a făcut parte din repertoriul meu la numeroase recitaluri pe care le-am susținut.

Cât de important crezi că este publicul pentru un muzician?

Publicul este unul dintre cele mai importante componente în viața unui muzician. Ca muzicieni, dorim să ne conectăm cu publicul nostru. Este esențial să împărtășim muzica cu el. Este o relație de simpatie, de susținere, muzicianul nu poate să creeze o atmosferă și un sentiment aparte în sala de concert, în absența publicului. În ultimii ani, din cauza pandemiei, s-a resimțit acut lipsa publicului din sălile de concerte. Sălile goale ne-au adus aminte de cât de important este rolul publicului.

Ce preferi: muzica clasică sau cea contemporană? Consideri că cele două stiluri pot conviețui cumva?

Mă regăsesc în ambele, și îmi place să alternez între cele două stiluri. Muzica contemporană îți poate oferi o experiență inovatoare, deoarece ai ocazia să improvizezi. În schimb, muzica clasică trebuie învățată și cântată așa cum a fost scrisă. Consider că cele două stiluri pot conviețui mult timp de acum încolo, pentru că sunt conectate.

Muzica vindecă, muzica aduce bucurie și aduce oamenii împreună. Ție, dincolo de prestigiu, ce-ți aduce muzica, ce înseamnă ea pentru tine?

Muzica vindecă, într-adevăr, dar este și refugiul meu, este mijlocul meu de a mă exprima.

Care sunt planurile de viitor ale violonistului Vlad Hontilă? Ce urmează de acum încolo pentru tine?

Acum, că nu mai sunt sub umbrela facultății, va începe adevărata provocare pentru mine. Îmi doresc să rămân în Statele Unite ale Americii, la New York, împreună cu proaspăta mea soție, Georgia, și să mă pregătesc pentru a susține probe la diferite orchestre. Obiectivul meu principal este să cânt la New York Philharmonic și Metropolitan Opera, acolo unde am fost recomandat și am și aplicat recent.

Dar planurile lui Vlad Hontilă, în plan personal? Am înțeles că ești proaspăt căsătorit, lucru pentru care te felicit și-ți urez Casă de Piatră. Doamna Hontilă are și ea tangență cu muzica?

Mulțumesc din suflet! Da, Georgia este o artistă minunată, foarte talentată. Cântă la violoncel, am studiat împreună la Manhattan School of Music. Pe lângă respect și iubire, ideea de a-ți trăi restul vieții împreună cu jumătatea ta poate fi o experiență senzațională, plină de satisfacții. Cât despre continuarea tradiției de familie, nu aș putea să-ți dau acum un răspuns concret, dar sunt sigur că atunci când se va întâmpla asta, muzica va fi prezentă și în viața copiilor noștri.

În încheiere, vreau să te întreb când putem spera să te vedem cântând pe scena Filarmonicii din Cluj?

Sper să fie cât de curând! Aștept cu nerăbdare să mă întorc acasă pentru asta.

Sandu Mureșan