Vizita prinţului Paul de România la Cîmpia Turzii a provocat alergie restauratorilor

Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei (ANMR) a sancţionat cu promptitudine vizita Alteţei Sale Regale, Prinţul Paul de România, care sîmbătă, 15 august, s-a aflat la Cîmpia Turzii, unde autorităţile locale l-au invitat la deschiderea Zilelor Oraşului.

paul de romania la campia turzii impreuna cu petre Pop  administzratorul public al primariei cimpia turziiÎntr-un comunicat al ANMR se dezminte informaţia lansată în media de reprezentanţii Primăriei din Cîmpia Turzii, conform cărora, la Zilele Municipiului, ar participa membri ai Familiei Regale a României. “În realitate, însă, aceasta nu este decît o dezinformare. Nici unul dintre membrii Familiei Regale nu a venit în judeţul Cluj la sfîrşitul săptămînii precedente, iar ”principele” prezentat în comunicatul de presă al Primăriei Cîîmpia Turzii nu este decît un impostor oarecare” se mai precizează în comunicatul ANMR.

Prinţul Paul de România, împreună cu prinţesa Lia şi cu prinţul Carol-Ferdinand, însoţiţi de prinţesa Madeleine de Bentheim şi Steinfurt, au susţinut, sîmbătă, 15 august, o conferinţă de presă la Cîmpia Turzii, cu prilejul participării familiei princiare la Zilele Oraşului.

“În prezent, singurele personalităţi îndreptăţite să poarte titluri legale româneşti sînt Majestăţile Lor, Regele Mihai I al României şi Regina Ana a României, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României, Alteţa Sa Regală Principele Radu al României şi Alteţele Lor Regale Principesele Elena, Sofia şi Maria ale României” se arată în comunicatul ANMR.

Prin vicepreşedintele Valentin Lungu, semnatarul comunicatului, ANMR a solicitat Primăriei Cîmpia Turzii să retragă toate documentele în care atribuie titlul de principe şi apelativul Alteţă Regală prinţului Paul de România.

Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.