Vizita preşedintelui libanez în România consacră un parteneriat economic promiţător

Vizita oficială a preşedintelui libanez, Michel Sleiman, în România este “o vizită importantă, care consolidează relaţiile de prietenie”, a declarat ambasadorul român în Liban, Daniel Tănase.

Această prietenie se bazează, în principal, pe cooperarea economică, schimburile comerciale înregistrînd o creştere în cursul anului 2011. “Schimburile comerciale au crescut în cursul anului trecut la 217 milioane de dolari, Libanul figurînd printre primele destinaţii ale exporturilor româneşti”, a declarat Daniel Tănase, adăugînd că “valoarea exporturilor libaneze în România se ridică la 11 milioane de dolari”.

Aceste schimburi, care vizează mai ales produse chimice şi agroalimentare, precum şi echipamente industriale, polarizează din ce în ce mai mult interesul oamenilor de afaceri libanezi. Precizînd că exporturile libaneze în România au crescut cu 200 % faţă de 2010, diplomatul a subliniat “eforturile exportatorilor libanezi, care au ştiut să găsească o nişă de export spre piaţa europeană unică din care face parte România”.

La rîndul lor, investitorii români sînt “interesaţi să participe la programele de dezvoltare ale Libanului din domeniul energiei şi infrastructurii”, a adăugat ambasadorul român. “În virtutea unei experienţe în domeniul hidroenergiei, acumulată timp de 50 de ani într-o ţară care are mai multe mari baraje folosite la producerea electricităţii”, românii sînt conştienţi de potenţialul pieţei libaneze în ceea ce priveşte energiile regenerabile, a spus acesta.

Vizita preşedintelui Sleiman are şi o dimensiune culturală şi religioasă, ceea ce îi conferă un “aspect multidimensional”, după cum afirmă ambasadorul Daniel Tănase. Ambasadorul român a vorbit despre comunitatea de libanezi de rit maronit care trăieşte în România. El a menţionat faptul că este “în curs de construcţie o biserică maronită, prima de acest fel din Europa Centrală şi de Est, care va fi terminată înainte de sfîrşitul acestui an”. El a adăugat că, “printr-o fericită coincidenţă”, actualul patriarh maronit, Béchara Rai, a pus piatra de temelie a acestei biserici cu ocazia vizitei efectuate în octombrie 2010 în calitate de episcop de Jbeil. “Forţa comunităţii maronite, care se remarcă în rîndurile celor 3.500 de imigranţi libanezi de toate confesiunile, emană din toleranţa şi voinţa autorităţilor române de a promova diversitatea religioasă”, spune diplomatul român. De asemenea, dinamismul oamenilor de afaceri maroniţi, care conduc numeroase firme agricole, industriale, farmaceutice şi hoteluri, îi permit acestei comunităţi să se implice ferm în problemele social-economice ale ţării gazdă.

Vizita preşedintelui Sleiman a survenit după o vizită în Liban a omologului său român, în aprilie 2009, şi a constituit în primul rînd expresia “continuităţii” raporturilor bilaterale, ale căror premise reflectă o cooperare serioasă, favorabilă dezvoltării ţării.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.