Vitrină literară

Municipiul Gherla s-a remarcat prin personalităţile literare născute pe aceste meleaguri. În dorinţa de a face cunoscute publicului larg numele scriitorilor formaţi în localitate, angajaţii Bibliotecii Municipale au luat iniţiativa de a amenaja periodic o vitrină specială cu lucrările de beletristică ale autorilor gherleni. Primul este chiar cel mai prodigios reprezentant al scriitorimii locale, Toader T. Ungureanu. Domnia sa a copilărit pe plaiurile bucovinene (reflectate aproape în toate cărţile sale), dar pînă la pensionare a ocupat postul de contabil-şef al Spitalului Municipal Gherla, aşa că, nu întîmplător, prima lui lucrare mai deosebită este chiar Monografia Spitalului, autorul fiind legat sufleteşte şi profesional de pitoreasca aşezare de pe malul Someşului Mic. Un bun şi priceput condeier, fin observator al naturii şi, în general, al vieţii de toate zilele, un constructor laborios de subiecte ample, pe linia înaltei tradiţii a prozei moldoveneşti (nu uită de unde s-a lansat), Toader T. Ungureanu a scris şi publicat după 1989 nu mai puţin de 22 de cărţi de proză şi poezie. Toate aceste lucrări sînt prezentate publicului gherlean în vitrina frumos amenajată a Bibliotecii Municipale din centrul oraşului Gherla. Oricine poate vedea volumele scriitorului, iar în sala de lectură poate chiar răsfoi sau împrumuta cărţile acasă, ceea ce mulţi şi fac. Nu putem decît să felicităm Biblioteca Municipală Gherla pentru această frumoasă şi binevenită iniţiativă, urmînd ca în viitor să fie prezentaţi şi alţi scriitori în vitrinele instituţiei culturale din Piaţa Libertăţii.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.