Viitorii studenți la UMF „Iuliu Hațieganu” și-au testat cunoștințele la simularea examenului de admitere

Un număr de 1.510 candidați din zona Transilvaniei, dar și din alte regiuni ale țării, au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la cea de-a XIV-a ediție a simulării examenului de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Simularea concursului de admitere a avut loc on-site, în peste 20 de săli și amfiteatre puse la dispoziție de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” și la Sala Sporturilor „Horia Demian”,  s-a desfășurat după „sistemul grilă” al întrebărilor cu răspunsuri multiple și a avut durata de două ore.

Cel mai mare interes s-a remarcat pentru programele de studiu Medicină și Medicină Dentară, la care s-au înscris 1.268  de candidați, urmate de specializările Asistență Medicală Generală, Balneo-fiziokinetoterapie și Recuperare, Radiologie și Imagistică, Tehnică Dentară și Nutriție și Dietetică, la care s-au înscris în total 216 candidați, respectiv programul de studiu Farmacie, cu 26 de candidați. Cele mai mari note s-au obținut la programele de studiu Radiologie și imagistică – 9,85, Balneofizio-kinetoterapie și recuperare – 9,77, Medicină – 9,73, urmate de Asistență medicală generală și Tehnică dentară – 9,69, Nutriție și dietetică – 9,61, Farmacie – 9,55 și Medicină dentară – 9,46.

„Ne bucură interesul constant al tinerilor pentru profesiile din domeniul sănătății și îi sprijinim pe toți cei interesați să se pregătească cât mai bine pentru unul dintre cele mai importante examene din parcursul lor educațional. Examenul de admitere în universitatea noastră reprezintă o probă complexă de testare a cunoștințelor candidaților. De la an la an, exigența crește, acest concurs fiind necesar pentru selectarea celor mai potriviți candidați pentru viitorul sistemului național de sănătate” – declară prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.

Liceenii care au dorit să își verifice sau să își consolideze cunoștințele în vederea promovării examenului de admitere au avut ocazia să participe, în lunile aprilie și mai, la cursuri de pregătire online, oferite de cadre didactice din cadrul universității. Cursurile de pregătire au rămas la dispoziția celor înscriși și au putut fi accesate în orice moment, până la data examenului. În plus, anul acesta, s-au organizat, în premieră, sesiuni online de Q&A, la care candidații au putut primi răspunsuri la întrebările lor legate de tematica concursului de admitere chiar de la cadrele didactice care vor pregăti subiectele pentru examen.

Examenul propriu-zis de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” se va desfășura în sistem clasic, în data de 23 iulie, iar candidații se vor putea înscrie în perioada 12 iunie – 15 iulie.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut