Viitorii silvicultori vor la pădure

Contrar concepţiei generale a majorităţii studenţilor de azi, care urmează cursurile unei facultăţi numai pentru a obţine o diplomă de studii superioare, fără a avea prea mare importanţă în ce domeniu anume, studenţii din anul III al secţiei de Silvicultură a Facultăţii de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca (USAMV) vor să lucreze în domeniul pentru care se pregătesc în şcoală.

silvicultura Cu ocazia unei vizite la Parcul Dendrologic din Turda, cîţiva dintre cei aproximativ 50 de studenţi de la USAMV, care, în cadrul orelor de ”lucrări practice pe teren” au venit să vadă pepiniera turdeană, au mărturisit că, după absolvire,  vor să lucreze în domeniul pentru care se pregătesc la facultate. Din răspunsuri reiese că mare majoritate a studenţilor de la Silvicultură urmează această facultate din dragoste pentru pădure.

Milena Sofronia, care locuieşte într-o localitate din judeţul Harghita, vrea să lucreze în domeniu, chiar şi ca ”pădurăriţă”. ”Acolo de unde vin eu dispar păduri întregi în fiecare zi. Este trist. Din păcate şi printre studenţi există unii care se gîndesc doar cum să facă bani”. Ionuţ Ardelean, ar vrea să lucreze în cercetare, dar dacă nu se va putea s-a arătat dispus să facă şi altceva, dar numai în domeniul silviculturii, pentru care se pregăteşte în şcoală. ”Dacă nu voi reuşi să intru în cercetare aş vrea să-mi deschid o afacere în domeniu. În ultimă instanţă, voi încerca să devin măcar profesor”. Ovidiu Paşca consideră că poate lucra mai bine cu arborii decît cu oamenii. Această concluzie, dar şi anturajul, l-au determinat să aleagă Silvicultura, specialitate în care vrea să lucreze după absolvirea facultăţii: ”Nu îmi place să stau opt ore într-un birou. Am şanse mari să lucrez în domeniu după absolvirea facultăţii. În silvicultură există locuri de muncă, chiar dacă nu toate sînt pentru ingineri”.

silvicultura 2 Conferenţiarul universitar dr. Liviu Holonec, directorul departamentului Silvicultură din cadrul USAMV, a confirmat această constatare: ”Conform statisticilor noastre, circa 65 – 70 la sută dintre absolvenţii din ultimele cinci promoţii de la USAMV lucrează în silvicultură, domeniu pentru care s-au pregătit în facultate. Am venit la Parcul Dendrologic din Turda, deoarece punem mare accent pe pregătirea practică a studenţilor noştri. Acum au venit să vadă cum arată o pepinieră. Vom reveni aici cînd se fac îmbutăşiri şi cînd se altoiesc puieţii” a adăugat Holonec.

Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.