Video | Autocar implicat într-un accident în localitatea Jucu

Două persoane au fost rănite în urma unui accident care a avut loc vineri, în localitatea Jucu.

Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 15.30, când un ansamblu de vehicule (autocar și remorcă), în care se aflau mai multe persoane, condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din județul Botoșani, ar fi ieșit în afara părții carosabile după ce conducătorul auto ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. 

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma evenimentului două persoane au necesitat îngrijiri medicale. Traficul se desfășoară pe un singur sens, alternativ.

La fața locului, au fost mobilizate o autospecială cu apă și spumă, două autospeciale cu modul de descarcerare, trei ambulanțe SMURD și una SAJ. Nicio persoană nu a fost transportată la spital.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut