Victoria lui Băsescu: s-a închis Parlamentul

Ilie CĂLIAN

PDL este bulversat de situaţia pe care  el însuşi şi-a creat-o. “El însuşi” – la modul abstract. În realitate, este vorba despre liderii săi – în frunte cu Traian Băsescu -, care au impus o conduită politică: lăcomia, fără limite, distrugerea instituţiilor democratice şi impunerea bunului plac, în defavoarea intereselor întregii populaţii – şi în prezent, şi în viitorul apropiat, şi în perspectivă. Iar rezultatul este dezastruos pentru populaţie şi pentru ţară.

E ca un făcut: totul se destramă în PDL. Fie că este vorba despre lideri importanţi care părăsesc partidul – de la prim-vicepreşedintele Sorin Frunzăverde, la vicepreşedinţi şi lideri mai mici şi, nu în ultimul rînd, primari şi consilieri locali –, fie că este vorba despre excluderi, cum este cazul “intelectualului” europarlamentar Cristian Preda, totul demonstrează existenţa unei stări de maximă nervozitate şi nesiguranţă în PDL.

Ultima manevră făcută de liderii PDL este şi cea mai monstruoasă. Traian Băsescu poate fi fericit: Parlamentul, cel mai mare duşman al său, este închis pentru două săptămîni. Liderii PDL s-au speriat de două posibilităţi: începerea demersurilor parlamentare ale USL pentru “debarcarea” Robertei Anastase din fruntea Camerei Deputaţilor şi posibilitatea ca o parte din deputaţii PDL (poate şi din UNPR) să-şi declare, în plen, părăsirea grupului parlamentar PDL (sau UNPR), ceea ce ar pune în pericol majoritatea Coaliţiei.

Pentru a fi siguri că acest lucru nu se va întîmpla, liderii PDL au hotărît suspendarea lucrărilor în plen pentru două săptămîni! Neexistînd lucrări în plen, cele două pericole pot fi amînate. Între timp, cică, vor continua lucrările în comisii. Numai că şi lucrările unor comisii vor fi ilegale, dacă nu se asigură cvorumul – ceea ce este previzibil pentru chiar toate comisiile, nu doar pentru acelea în care majoritatea o deţin parlamentarii USL.

Cum Parlamentul este închis, Guvernul Coaliţiei poate urma cu minuţiozitate programul pe care Băsescu i l-a impus lui MR Ungureanu, aşa-zisul premier “independent”. Aşa cum am mai scris, este tot mai limpede că formula unui guvern condus de un om însetat de parvenire şi “devotat” lui Băsescu a fost gîndită din vreme de acesta. Mai exact, de cînd şi-a dat seama că anumite “operaţiuni” nu le mai putea face cu PDL fără a stîrni anumite “valuri”: fie crîcnelile unora dintre lideri, fie “scurgeri de informaţii” în legătură cu afaceri tenebroase. Pe de altă parte, evitarea semnăturii liderului PDL de pe anumite acte guvernamentale ar putea scuti partidul de anumite necazuri: e mai simplu să arăţi că un premier “independent” a semnat cutare sau cutare tranzacţie, dezastruoasă pentru România. Ca să fiu mai exact: nu vi se pare că insistenţa lui Băsescu pentru vinderea zăcămintelor de aur, argint, cupru, petrol, gaze ş.a. către felurite firme străine – sub pretextul preţului bun al materiilor prime – coincide cu instalarea la cîrma guvernului a “şefului spionilor”, adică un om care a putut amorsa negocieri secrete, de care doar Băsescu să ştie?!

Aşa cum s-a aflat ceva, în timpul în care feluriţi specialişti, reprezentanţi ai unor partide şi diferite “societăţi civile” se preocupau intens – şi exclusiv! – de Roşia Montană, guvernele Boc dăduseră aprobări pentru exploarări şi exploatări în felurite perimetre miniere unor firme străine (inclusiv de genul căsuţelor poştale din Cipru) şi, în mai mare secret, se desfăşurau negocieri pentru vinderea unor zăcăminte în curs de exploatare şi ajunse la “maturitate” (aşadar, sigure şi uşor de exploatat), precum cel de la Roşia Poieni (care înseamnă 60% din rezervele de cupru, plus aur şi argint, un zăcămînt mai preţios, după unii, decît cel de la Roşia Montană) sau şisturile gazifere.

Odată închis Parlamentul, Băsescu a izbutit să amîne, pînă cînd îşi face mendrele, orice dezbatere serioasă în legătură cu înstrăinarea către afacerişti străini a celor mai importante proprietăţi strategice ale ţării, precum energia şi rezervele minerale.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.