Victor Piţurcă vs Koldo Alvarez

‘’Koldo’’ Alvarez, actualul selecţioner al Andorrei, a fost desemnat în 2003 cel mai bun fotbalist al acestei ţări în ultimii 50 de ani.

Jesús Luis Álvarez de Eulate s-a născut pe 4 septembrie 1970, la Vitoria (Spania), şi a evoluat ca portar la Aurrerá, Atlético Madrid B, Toledo, Salamanca, FC Andorra, Balaguer şi şi-a încheiat cariera la Andorra. În 1991 a făcut parte din lotul lui Atlético Madrid, dar nu a evoluat vreun meci.

Koldo Alvarez a adunat 79 de selecţii la echipa naţională (a primit peste 200 de goluri, dintre care 8 din partea României), pe care a început să o antreneze din 2010.

Singura performanţă notabilă din cariera sa este Cupa Spaniei, cîştigată în 1991 cu Atletico Madrid, după o finală în care a fost rezervă.

Piţurcă, născut pe 8 mai 1956, a avut o carieră remarcabilă ca jucător, cu o Cupă a Campionilor Europeni cucerită cu Steaua şi o finală de CCE jucată cu gruparea din Ghencea, alături de cîştigarea Supercupei Europei, a cinci titluri de campion naţional, a patru Cupe ale României, dar şi a Ghetei de Bronz a Europei, în 1988. Piţurcă a adunat doar 13 selecţii la echipa naţională, pentru care a marcat 6 goluri.

Victor Piţurcă şi-a început cariera la Dinamo Slatina, apoi a trecut la Universitatea Craiova, Pandurii Tîrgu Jiu şi Drobeta Turnu Severin, în perioada 1979-1983 jucînd la FC Olt, înainte de a se transfera la Steaua (1983-1989). Ultima echipă a carierei a fost RC Lens (1989-1990).

Piţurcă a debutat în cariera de antrenor la Steaua, ca secund (1991), un an mai tîrziu devenind principal. În perioada 1994-1995 a pregătit pe Universitatea Craiova, cu care a terminat pe locul secund. A mai antrenat selecţionata U-21 a României (1996-1998), calificînd-o la turneul final al Campionatului European. A mai antrenat Steaua de trei ori (2000-2002 şi 2002-2004, 2010), Universitatea Craiova (2010) şi naţionala României în două mandate: 1998-1999, încheiat cu calificare la EURO 2000, şi 2004-2009, cu calificare la EURO 2008. Ca antrenor de club, palmaresul lui Piţurcă numără un titlu de campion (2001), o Cupă a României (1992) şi o Supercupă a României (2001).

În primul mandat a înregistrat 9 victorii, 6 egaluri, un eşec în 16 partide, iar în al doilea mandat a avut un bilanţ de 46 de meciuri, 27 victorii, 7 egaluri, 12 eşecuri.

Cu Andorra, meciul 634 din palmaresul naţionalei României

Echipa de fotbal a României va disputa marţi meciul cu numărul 634 din palmaresul general al tricolorilor, la Bucureşti, contra Andorrei, în preliminariile Cupei Mondiale din 2014.

România are în prezent 280 de victorii, 159 egaluri şi 194 eşecuri în 633 de meciuri şi un golaveraj de 1052-824.Pe teren propriu, România a jucat 257 partide, dintre care a cîştigat 160, a remizat 51 şi a pierdut 46, golaverajul fiind de 560-261. În deplasare, din 309 partide, 96 au fost victorii, 89 egaluri, iar 124 eşecuri, golaveraj 393-472. Alte 67 de meciuri au avut loc pe teren neutru, 24 încheiate cu victorii, 19 cu egaluri, iar 24 au fost înfrîngeri, golaveraj 99-91.

Două victorii pentru România, cu Andorra

Naţionala de fotbal a României a cîştigat ambele partide cu Andorra, jucate în preliminariile Cupei Mondiale din 2006.

În primul joc, tricolorii s-au impus cu 5-1 în deplasare, Marius Niculae şi Daniel Pancu reuşind duble, iar în partida retur, de la Constanţa, România s-a impus doar cu 2-0, prin golurile lui Adrian Mutu, în prima repriză. La acest ultim meci, selecţionerul României a fost tot Victor Piţurcă.

În poarta Andorrei la ambele partide s-a aflat actualul selecţioner, Koldo Alvarez. Lobonţ şi Raţ au rămas din naţionala României care învingea Andorra cu 2-0 la Constanţa.

Lotul României pentru meciul cu Andorra, din preliminariile CM 2014

Selecţionerul echipei de fotbal a României, Victor Piţurcă, are la dispoziţie 22 de jucători pentru meciul cu Andorra, de marţi 11 septembrie, programat pe Arena Naţională din Bucureşti, în preliminariile Cupei Mondiale din 2014.

Piţurcă mai contează pe 6 stranieri, restul de 16 jucători fiind din campionatul intern.

Cel mai vîrstnic este portarul Bogdan Lobonţ (34 ani), în timp ce Gicu Grozav e cel mai tînăr – nu a împlinit încă 22 de ani.

Cele mai multe selecţii le are Răzvan Raţ, 83, iar Ad. Popa, Voiculeţ şi Rusescu sînt debutanţi. Golgheterul lotului este Marica, atacantul lui Schalke ajungînd la 17 goluri, cu două mai multe decît Marius Niculae.

portari

Bogdan Lobonţ – AS Roma

Costel Pantilimon – Manchester City FC

Ciprian Tătăruşanu – Steaua Bucureşti

fundaşi

Alexandru Măţel – Astra Giurgiu

Srgian Luchin – Dinamo Bucureşti

Marius Valerică Găman – Astra Giurgiu

Vlad Chiricheş – Steaua Bucureşti

Dragoş Grigore – Dinamo Bucureşti

Răzvan Raţ – Şahtior Doneţk

Adrian Sălăgeanu – FC Vaslui

mijlocaşi

Gabriel Torje – Granada CF

Adrian Popa – Steaua Bucureşti

Mihai Pintilii – Pandurii Tîrgu Jiu

Alexandru Bourceanu – Steaua Bucureşti

Claudiu Voiculeţ – Pandurii Tîrgu Jiu

Costin Lazăr – PAOK Salonic

Cristian Tănase – Steaua Bucureşti

Alexandru Maxim – Pandurii Tîrgu Jiu

atacanţi

Raul Rusescu – Steaua Bucureşti

Marius Niculae – FC Vaslui

Ciprian Marica – Schalke 04

Gheorghe Grozav – Petrolul Ploieşti

Selecţioner:

Victor Piţurcă

Lotul Andorrei pentru meciul cu România, din preliminariile CM 2014

‘’Koldo’’ Alvarez, selecţionerul Andorrei, a deplasat un lot de 18 jucători pentru meciul de marţi cu România, din preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2014, programat pe Arena Naţională din Bucureşti (20,30).

Dintre cei 18 nominalizaţi de Alvarez, 7 joacă în eşaloanele inferioare din Spania (Gomes, Rodrigues, Marc Garcia, Marcio Vieira, Moreno, Silva şi Lorenzo), iar restul în campionatul Andorrei.

Cele mai multe selecţii le are Sonejee, 90, el fiind şi cel mai vîrstnic jucător din lot, la cei 36 de ani. Fundaşul Lima (32 ani) este golgheterul echipei, cu 7 reuşite, în condiţiile în care în tot lotul sînt 4 jucători care au marcat pentru Andorra.

Cei mai tineri sînt Emili Garcia şi Maniero, fiecare 23 ani.

portari

Josep Antoni Gomes Moreira – Real CD Carabanchel

Ferran Pol Perez – FC Andorra

fundaşi

Oscar Sonejee Masand – FC Lusitans

Ildefons Lima Sola – FC Andorra

Emili Josep Garcia Miramontes – FC Andorra

David Maniero Ton – FC Andorra

Adrian Rodrigues Goncalves – Racing Lermeno CF

Alexandre Ruben Martinez Gutierrez – UE Santa Coloma

Marc Garcia Renom – Vic UE Club

mijlocaşi

Ludovic Clemente Garces – FC Andorra

Josep Manel Ayala Diaz – FC Andorra

Marc Pujol Pons – FC Andorra

Marcio Vieira De Vasconcelos – Atletico de Monzon

Sergi Moreno Marin – Baku Hellin Deportivo

Carlos Eduardo Peppe Britos – US Sant Julia

atacanţi

Fernando Jose Silva Garcia – CD Guadiana

Sebas Gomez Perez – FC Andorra

Ivan Lorenzo Roncero – UD Barbastro

Selecţioner:

‘’Koldo’’ Álvarez

Preliminariile CM 2014

Programul meciurilor de marţi din Europa

Marţi vor avea loc noi meciuri din cadrul preliminariilor europene pentru Cupa Mondială de fotbal din 2014, găzduită de Brazilia, cele mai interesante fiind Ungaria – Olanda şi Anglia – Ucraina.

Programul partidelor (ora României):

Grupa A:

21h30 Serbia – Ţara Galilor, la Novi Sad

21h45 Belgia – Croaţia, la Bruxelles

22h00 Scoţia – Macedonia, la Glasgow

Grupa B:

21h00 Bulgaria – Armenia, la Sofia

21h45 Italia – Malta, la Modena

Grupa C:

21h30 Suedia – Kazahstan, la Malmoe

21h35 Austria – Germania, la Viena

Grupa D:

20h30 România – Andorra, la Bucureşti

21h00 Turcia – Estonia, la Istanbul

21h30 Ungaria – Olanda, la Budapesta

Grupa E:

20h00 Cipru – Islanda, la Larnaca

21h00 Norvegia – Slovenia, la Oslo

21h30 Elveţia – Albania, la Lucerna

Grupa F:

20h00 Israel – Rusia, la Ramat Gan

21h45 Irlanda de Nord – Luxemburg, la Belfast

22h15 Portugalia – Azerbaidjan, la Braga

Grupa G:

21h15 Slovacia – Liechtenstein, la Bratislava

21h00 Bosnia – Letonia, la Zenica

21h45 Grecia – Lituania, la Pireu

Grupa H:

21h30 San Marino – Muntenegru,  Serravalle

21h45 Polonia – Rep. Moldova, la Wroclaw

22h00 Anglia – Ucraina, la Londra

Grupa I:

20h30 Georgia – Spania, la Tbilisi

22h00 Franţa – Belarus, la Saint-Denis

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.