Veste bună pentru românii care dobândesc moșteniri. Pot face succesiunea la oricare dintre notarii din județ

Persoanele care solicită dezbaterea succesiuni se pot adresa la oricare dintre notarii din județul în care decedatul a avut domiciliul. Până acum, succesiunea putea fi deschisă doar la notarul care își desfășura activitatea în raza de competență a judecătoriei care cuprindea localitatea în care a avut domiciliul defunctul.

Ca exemplu, dacă cineva dorea să facă succesiune după o persoană decedată care a avut domiciliul la Câmpia Turzii trebuia să se adreseze unui notar din jurisdicția Judecătoriei Turda. Odată cu modificările legislative făcute recent, succesiunea va putea fi făcută la oricare dintre notarii din județul Cluj.

„Procedura succesorală notarială este de competența notarului public din biroul notarial situat în circumscripția teritorială a tribunalului în care defunctul și-a avut ultimul domiciliu și se soluționează numai la sediul biroului notarial;b) în cazul moștenirilor succesive, moștenitorii pot alege competența oricăruia dintre notarii publici care își desfășoară activitatea într-un birou notarial din circumscripția teritorială a tribunalului în care și-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a decedat cel din urmă”, a arată în actul normativ adoptat de Senat în 2 decembrie.

„În cazul în care în circumscripția unui tribunal sunt mai mulți notari publici, competența de îndeplinire a procedurii succesorale aparține primului notar public sesizat. Notarul public va verifica dacă procedura succesorală nu s-a deschis la un alt notar public din circumscripția aceluiași tribunal, cercetând în acest scop registrul de evidență a succesiunilor, potrivit regulamentului”, se mai precizează în noua lege.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.