Veşnicia clipei

• ecouri  la Festivalul  „Eterna  epigramă” •
Chiar dacă a XXII-a ediţie a Festivalului „Eterna epigramă” s-a încheiat în urmă cu cîteva zile, semnalele de apreciere vin de peste tot, ca o recunoaştere a calităţii, a valorii acestui festival, care a intrat deja într-un circuit internaţional, printr-o participare sporită, din Europa şi America, dar şi prin numărul mare de competitori, aproape 80, ca o dovadă a valorii sale şi a modului în care organizatorii au ştiut să-l diversifice.
Astfel, oaspeţii festivalului au vizitat Muzeul Memorial „Octavian Goga” de la Ciucea, sub atenta şi competenta îndrumare a prof. dr. Dan Brudaşcu, întîlnindu-se cu istoria literaturii, cu un segment sensibil al istoriei interbelice propriu-zise.
Trebuie să menţionăm cu satisfacţie oferta pe care organizatorii au făcut-o, după această vizită, prin popasul mai mult decît reconfortant în comuna Bucea, unde pr.ic.stavrofor Mircea Dejeu a fost o gazdă excepţională, avînd ce să le arate oaspeţilor săi, chiar şi numai dacă ne gîndim la Biserica nouă, la Casa de cultură, Monumentul eroilor sau Biserica de lemn din 1791.
Gazdă perfectă, preotul Dejeu a ştiut să îmbine informaţia cu agrementul, oferindu-le oaspeţilor săi, în final, un prînz vesel şi consistent, în care improvizaţiile epigramatice au venit de la sine. Cei care ne-au căutat în aceste zile la telefon sau pe internet, mai ales epigramişti din sudul ţării, care n-au cunoscut Transilvania şi în acest mod, au avut cuvinte de laudă pentru festival, pentru programul ce le-a fost oferit cu generozitate, înainte de toate însă, cu dragoste sinceră şi dorinţa revederii.

Eugen ALBU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.