Vernisaj. Personala Friedrich Geier: LINII – AXIOME

La Galeria Raduart din Furstenfeldbruck a pictorului clujean (stabilit în Germania) Radu Anton Maier, a avut loc, ieri, vernisajul expoziţiei personale de pictură a artistului Friedrich Geier. Intitulată LINII – AXIOME, expoziţia prezintă, în premieră, o suită de lumi paralele geometrice, realizate cu pix şi creioane carioca. În cuprinsul a 20 de lucrări, artistul jonglează cu linia la modul original, ingenios, surprinzător, dezvoltând un sistem propriu, care-i oferă posibilităţi infinite de exprimare plastică, generatoare de lumi ireale. Artistul exploatează valenţele liniilor paralele, ajungând astfel să reprezinte forme, obiecte, dar şi mişcări, direcţii, chiar viteze (ca la Klee şi Kandinsky). Formele liniare geometrice ale lui Geier recapitulează şi dezvoltă lumi paralele, generatoare de atmosferă şi stări specifice – după cum se poate observa şi din imaginile noastre.

Expoziţia, care va putea fi vizitată până în 21 februarie 2017, precede marea retrospectivă de la Furstenfeldbruck a lui Radu Anton MAIER, din aprilie 2017, ce încununează parcursul sărbătoresc al prietenului nostru prilejuit de acordarea, în toamna lui 2016, a Premiului pentru Cultură BdV Bayern.

A consemnat Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.