Vederea trupească și vederea duhovnicească

Sfântul Evanghelist Ioan își ordonează capitolele din Evanghelia sa din rațiuni de ordin teologic. Dacă la Sfântul Evanghelist Marcu, relatarea faptelor lui Iisus ocupă locul principal, la Sfântul Evanghelist Ioan semnele și minunile săvârșite de Mântuitorul nu sunt decât introduceri la cuvântările pe care Domnul Hristos le va rosti ulterior. Așa este și în capitolul al IX-lea, când, după vindecarea orbului din naștere, urmează un cuvânt al Domnului Hristos despre adevărata lumină, de care sunt lipsiți cei ce văd prin ochii trupului și pe care o au cei ce nu văd, dar au vederea duhovnicească. Spune Domnul Hristos: „Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi” (In 9, 39).

Cel care înainte nu vedea (din neputință) acum vede (și nu e vorba de vederea trupească, ci de cea duhovnicească). Sunt două categorii de orbi: cei ce sunt lipsiți de vederea fizică, de vederea trupească, și cei care sunt lipsiți de vederea duhovnicească. Dacă lipsa vederii trupești este o excepție, nu același lucru îl putem spune despre lipsa vederii duhovnicești, care parcă este o regulă generală.

Părintele Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, precum însuși mărturisește – a intrat în viața conștientă fără vedere, ceea ce înseamnă că nu a văzut niciodată. Cu un mic rest de vedere putea să facă deosebire între lumină și întuneric, între alb și negru, dar nu putea să distingă nuanțele culorilor: roșu, albastru, galben. Pentru părintele Teofil Părăian lipsa vederii trupești a fost un dat na-tural. El nu știa ce înseamnă să vezi și să nu vezi. A ajuns la constatarea că nu vede, cum văd alții, atunci când voia să facă un lucru, dar nu reușea din lipsa vederii.

Printre multele cărți apărute în urma cuvântărilor părintelui Teofil este una care se intitulează sugestiv Lumini de gând. Din cele 32 de lumini de gând cuprinse în carte, una se distinge prin titlul pe care îl are: Ochii trupului și ochii minții. Aceasta este o predică ținută la Mănăstirea Brâncoveanu, în anul 1995. Am amintit-o pentru că este rodul unor trăiri interioare. Spunea părintele Teofil:

„Lumina vine de la Dumnezeu, dar vine în condițiile în care se poate da ea. Lumina duhovnicească, ca și lumina fizică, se varsă peste lume. Noi știm că lumina vine de la Soare și știm că este și o lumină de noapte, de la Lună. Și știm că este o lumină de la stele, în vremea nopții, și mai știm că este o lumină pe care o face omul, lumină de la mijloacele de iluminare. Lumina se revarsă, lumina există, lumina poate exista. Așa este și cu lumina duhovnicească. Ea există. «Lumină sunt poruncile Tale pe pământ». Poruncile lui Dumnezeu sunt Lumină. Toate acestea însă trebuie privite prin ochiul sufletului. «De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat – zice Domnul Hristos având în vedere ochiul cel trupesc – și de va fi ochiul tău întunecat – de va fi ochiul tău rău – tot trupul tău va fi întunecat», spune mai departe Domnul Hristos, nu referindu-Se doar la lucrurile văzute, pentru că Domnul Hristos nu a făcut Anatomie, nici Fiziologie, ci Domnul Hristos a vrut să-i ducă pe oameni la cunoștințe mai presus de lumea aceasta, și atunci a făcut o comparație între lumina cea văzută și lumina cea mai presus de lume, lumina cea nevăzută cu ochii trupești, dar văzută cu ochii duhovnicești, și a făcut legătură între vederea trupului și vederea sufletului”.

Vederea duhovnicească este mult mai înaltă decât cea trupească. Vederea duhovnicească înseamnă să ai conștiință; conștiința existenței lui Dumnezeu, să ai siguranța prezenței lui Dumnezeu. Spunea părintele Teofil Părăian: „E important de știut că mai ales două lucruri trebuie să vadă omul în această lume ca să fie într-adevăr cu lumină sufletească. Să vadă pe Dumnezeu și lucrurile lui Dumnezeu. Să nu vă închipuiți că cineva care vede pe Dumnezeu, își ridică ochii spre cer și-L vede pe Dumnezeu undeva în nori sau undeva în Soare, sau undeva în stele, sau undeva în Lună, sau ca o umbră sau ca știu eu ce, cum vin unii și spun: «Părinte, eu am văzut pe Domnul Hristos cum Îl vedem în icoană». Nu-i vorba de așa ceva. Pe Dumnezeu Îl vezi atunci când știi că nu-l poți vedea. «Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putință oamenilor» spunem noi la o alcătuire dată de Duhul Sfânt Bisericii noastre.

Deci, atunci avem vedere când prețuim lucrurile lui Dumnezeu, când, gândindu-ne la Dumnezeu, înțelegem că e mai presus de ce poate omul cugeta și spune, cum zice Sfântul Simeon Noul Teolog.

Atunci avem vedere când știm că nu putem vedea cu ochii trupești cele mai presus de lume, cele mai presus de materie, ci numai le înțelegem cu sufletul, cu ochiul duhovnicesc și mai ales înțelegem că nu înțelegem.

Și mai trebuie să vedem ceva. Ce? Păcatele noastre. Cine nu-și vede păcatele încă nu a văzut ce trebuie să vadă. În Pateric se spune că un frate l-a întrebat pe un părinte: «Ce zici, părinte, de cei care au vedenii cu îngeri?». Și părintele a zis: «Frate, eu îi fericesc pe aceia care își văd păcatele lor». Cine își vede păcatele? Numai acela le vede care nu ia aminte la păcatele altora. Acela-și vede păcatele care știe că el e păcătos și nu alții-s păcătoși, sau acela care știe că mai sunt și alți păcătoși, dar nu ia aminte la păcatele altora, ci ia aminte la păcatele sale. Acela vede cu adevărat ce trebuie să vadă”.

Cei care nu își văd păcatele sunt orbi sufletește, cum spune însuși Domnul Hristos: „Dacă ați fi orbi n-ați avea păcat. Dar acum ziceți: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră” (In 9, 41).

Prin aceste cuvinte suntem îndemnați și noi să ne deschidem ochii minții, ca să-L vedem pe Hristos – Lumina lumii, pentru că nu putem trăi fără lumină. Dacă lumina fizică o putem dobândi prin anumite mijloace, lumina duhovnicească o primim numai de la Hristos și de aceea îi cerem în rugăciune, zicând: „Hristoase, Lumina cea adevărată, Care luminezi și sfințești pe tot omul ce vine în lume, să se însemneze peste noi lumina feței Tale ca într-însa să vedem lumina cea neapropiată. Îndreptează pașii noștri spre lucrarea poruncilor Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților Tăi. Amin”.

Pr. dr. Petru Ioan ILEA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut