Vasile Dîncu: Voi candida pentru judeţul Cluj, la Senat

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a confirmat luni că va candida pe listele organizaţiei Cluj, pentru Senat.

El a afirmat că politica PSD este acum una de deschidere, de căutare a unor oameni credibili, recunoscuţi în comunitatea lor, context în care în ultima perioadă s-au înscris în compăetiția electorală mai multe nume cu notorietate. „Dacă foloseşti cuvântul „reformă” în România, lumea îşi scoate pistolul imediat, pentru că sună urât. Este vorba despre o politică pe care PSD o dezvoltă în viitor, în ceea ce priveşte resursele umane, deschiderea partidului pentru societatea civilă şi căutarea, aşa cum este normal, a unor oameni credibili. Unul dintre criteriile pe care le-am aprobat noi a fost cel a notorietăţii publice şi al încrederii publice. Este normal să avem într-un partid oameni de toate categoriile, dar în primul rând orice partid are nevoie de lideri care să fie recunoscuţi în comunităţile lor. (…) Voi candida pentru judeţul Cluj, la Senat”, a declarat Dîncu într-o conferinţă de presă la sediul PSD. Vasile Dâncu a mai fost senator de Cluj în legislatura 2004-2008.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut