Vasile Dîncu: „Toate aceste moțiuni, un semn că este nevoie de o resetare totală”

Săptămâna începe în forță, pe scena politică românească. Cei de la USR PLUS merg mai departe cu moțiunea de cenzură, iar PSD menționează alegerile anticipate. Social democratul clujean Vasile Dîncu, senator și vicepreședinte al Camerei Superioare a Parlamentului, spune că

PSD este consecvent cu analiza sa și hotărârile de la Olimp. ale Consiliului Politic Național: în interes național trebuie ca acest guvern condus de Florin Cîțu să plece, indiferent de modalitatea prin care se va realiza acest lucru.

„Concret, avem pregatită o moțiune de cenzură prin care îi invităm pe USR-PLUS sau AUR să semneze și să vină alături de noi. De ce nu votăm orice altă moțiune: pentru că USR PLUS vrea să rămână la guvernare și să plece doar Cîțu. Ei motivează moțiunea prin faptul că le-au dat afara miniștri. Noi suntem alături de cei 81% dintre români care nu au încredere iî guvern, iar vreo 60% vor să plece aceast guvern, din care face parte și USR-PLUS. PSD este alternativa, nu USR și AUR, aceasta este concluzia noastră și vizăm ca după căderea guvernului să se organizeze alegeri anticipate.

Cred că toate aceste moțiuni sunt un semn că este nevoie de o resetare totală și de realizarea de alegeri anticipate. Unii spun că este imposibil, dar noi spunem că este necesar. Avem pregătit un program de guvernare alternativ, centrat pe interesele românilor și nu pe interesele partidului. Este un program care vizează o Românie Socială, nu o Românie a oligarhiei actualei coaliții, unde bătălia pe justiție și pe funcții sunt principalele obiective”, a declarat pentru Făclia de Cluj, Vasile Dîncu.

PSD nu vrea să fie parte a unui şantaj şi va depune moţiune de cenzură când va avea 234 de semnături, a afirmat, pe de altă parte, duminică, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

„Nu poţi să foloseşti PSD-ul să depună o moţiune de cenzură şi tu prin spatele uşilor să negociezi ce-ţi doreşti de la primul ministru sau faci un şantaj. PSD-ul nu vrea să fie parte a unui şantaj. Eu personal nu vreau să-mi car colegii pe la DNA pentru că au participat la un şantaj şi atunci, în momentul în care semnezi o moţiune, îţi asumi că vei merge şi vei şi vota (…) nu foloseşti semnătura celui mai mare partid din România ca să negociezi tu în interiorul Coaliţiei sau a Guvernului. Dacă doreşti să-ţi asumi, vii şi semnezi. Ceea ce m-a întristat cel mai mult a fost că nici domnul Barna, nici domnul Cioloş, nici domnul Simion George nu ne-au trimis nici măcar textul moţiunii, lucru pe care l-am făcut de fiecare dată şi am respectat fiecare coleg şi fiecare lider de partid parlamentar şi neparlamentar”, a spus Marcel Ciolacu.

El a subliniat că Guvernul Cîţu trebuie să plece şi a menţionat că PSD va participa, luni, la Biroul Permanent Reunit (BPR) al Parlamentului.

„E o moţiune depusă, e la BPR. Aşteptăm decizia BPR, pe urmă îi invităm pe cei de la USR şi AUR, dacă nu trece, să semneze moţiunea PSD”, a precizat Ciolacu.

Potrivit acestuia, Parlamentul nu mai reprezintă voinţa românilor în actuala componenţă şi este nevoie de alegeri anticipate. El a subliniat că PSD este pregătit să revină la guvernare.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut