Varujan Vosganian își prezintă la Cluj volumul de versuri „Neîndemânatic de viu”

Scriitorul Varujan Vosganian revine la Cluj cu un nou volum de versuri. „Neîndemânatic de viu” este titlul cărții sale de poezie, apărute la editura Art, ce va fi adusă în atenția publicului clujean sâmbătă, 24 iunie, de la ora 18.00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în cadrul Festivalului Curtea Armenească.

Prezentarea de carte va fi urmată la ora 19.00 de concertul extraordinar de muzică tradițională susținut de Cosmin Bălean Band.

Festivalul Curtea Armenească ediția a IV-a a debutat vineri, 23 iunie, la Cluj-Napoca prin prestațiile oferite de Ansamblul de dansuri VARDAVAR din București și concertul extraordinar în interpretarea ZHAN SMBATYAN și continuă pe tot parcursul acestui sfârșit de săptămână. Cu un program bogat în activități pentru toate vârstele, manifestarea mai surprinde cu următoarele atracții: * sâmbătă, 24 iunie: 11.00-12.00 – dansuri populare maghiare (Tureni) și românești (Gherla), workshop cu ERMONE – icoane pe sticlă, 15.00 – Bedros și Paul după prima vizită în Armenia, 17.00 – concert – surpriză cu ASKIN AȘKEN; în timpul zilei – tur ghidat cu profesorul Vladimir – Alexandru Bogosavlievici, pietre semiprețioase de la Alexa, degustări; * duminică, 25 iunie: workshop ERMONE – icoane pe sticlă, prezentare porturi tradiționale armenești, 11.00 – prezentare carte de basme pentru copii cu Arsen Arzumanyan, prezentare cărți apărute la Editura Ararat alături de Anna Steib, workshop ERMONE – icoane pe sticlă, prezentare porturi tradiționale armenești, 18.00 – jazz & tonic trio (Casiana Lazăr/voce, Dima Belinski/pian, Tibi Menyhart/contrabas), 19.00 – închiderea festivalului, dans final cu Ansamblul Hayakaghak (Gherla). Pe tot parcursul manifestărilor, va fi disponibil un Bazar armenesc (și nu numai), între orele 10-19, anunță organizatorii.

Evenimentele din cadrul Festivalului „Curtea Armenească” se desfășoară la sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Festivalul este organizat de Uniunea Armenilor din România – Sucursala Cluj, Institutul de Armenologie (UBB) și Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură sub autoritatea Consiliului Județean Cluj.

Iulia GHIDIU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut