Valoroase icoane pe sticlă, semnate de monahul Ilarion Mureșan, expuse la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Până la sfârșitul acestei luni, o valoroasă expoziție de icoane pe sticlă își așteaptă vizitatorii la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca. Aici pot fi văzute 80 de lucrări, reprezentative pentru întreaga creație a monahului Ilarion Mureșan, cel care a avut o contribuție decisivă la perpetuarea artei pictării icoanelor pe sticlă, specifice centrului de la Nicula, considerat a fi cel mai vechi centru de pictură pe sticlă din Transilvania.

Mănăstirea clujeană a ajuns vestită după ce, în 1699, icoana Maicii Domnului cu Pruncul, realizată de preotul Luca din Iclod, se spune ca a lăcrimat. În urma acestei minuni a început un pelerinaj și tot cu acest prilej oamenii satelor au dorit ca în casele lor să aibă o copie a acestei icoane. Astfel, țăranii au deprins meșteșugul picturii pe sticlă de la călugării bătrâni și, probabil, de la pelerinii care veneau din afara țării. În timp, s-a dezvoltat o adevărată „școală” de pictură pe sticlă, la Nicula. Această artă a fost continuată de monahul clujean, iar expoziția vernisată la Cluj-Napoca vine să marcheze împlinirea a 80 de ani de viață și 50 de ani de activitate artistică ai iconarului.

Din 1972, părintele a început să picteze icoane pe dosul „glajei”, folosind vechi izvoade niculene din secolele XVIII-XIX, respectând stilul și cromatica vechilor pictori țărani, care au făcut acest centru atât de cunoscut. Totodată, având și un spirit inovator, a dat naștere unor creații proprii, în care elementele bizantine se împletesc cu cele ale picturii naive țărănești, cu accentul pus pe prezența elementelor decorative în compoziție și inserarea unor detalii caracteristice peisajului și satului transilvan. Neobosita și bogata activitate artistică i-a adus recunoașterea și aprecierea, concretizate în numeroase expoziții, găzduite în muzee de prestigiu din țară și străinătate. În paralel, arhidiaconul Ilarion Mureșan și-a dovedit vocația de colecționar a unor vechi icoane și a altor obiecte religioase, expuse, în prezent, în incinta mănăstirii.

Expoziția este organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Nicula. În cadrul vernisajului ce a avut loc la începutul acestei luni, în prezența Mitropolitului Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a numeroși oameni de cultură, călugări, și numeroși clujeni, a fost lansat și albumul „Monahul Ilarion Mureșan – o viață închinată icoanei niculene”, cu icoanele pe sticlă ale arhidiaconului, editat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și apărut la editura „Tradiții Clujene”. Acest volum bilingv (română și engleză) poate fi vizualizat în mod gratuit pe pagina de internet http://traditiiclujene.ro/ .

Expoziția este deschisă până în 30 iunie a.c., la sediul muzeului, str. Memorandumului nr. 21, de miercuri până duminică între orele 10-18, ultima intrare ora 17:00.

Grigore SÂMBOAN
consultant artistic, CJCPCT Cluj

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut