Valorificarea folclorului de pe Cîmpie

În atenţia Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj s-a aflat, mereu, păstrarea şi valorificarea vechilor tradiţii populare, cercetările de folclor devenind deja o obişnuinţă în activitatea echipei de lucru a Biroului Conservare Cultură Tradiţională. Zilele trecute, specialiştii de la CJCPCT Cluj – în frunte cu managerul instituţiei, dna Marinela Zegrean Istici – a desfăşurat un important proiect de conservare a folclorului instrumental în pitoreasca localitate Ceaba, comuna Sînmărtin, vatră a folclorului original de pe Cîmpie. Proiectul face parte din programele de conservare şi protejare a culturii tradiţionale din zona noastră, iar amintita deplasare în teren l-a vizat în mod special pe cunoscutul şi apreciatul ceteraş Mihai Zegrean, în vîrstă de 72 de ani, care şi acum cîntă la vioară ca nimeni altul, dovedindu-şi talentul şi măiestria artistică. Pregătită cu mult timp înainte, acţiunea a avut loc la Casa Municipală de Cultură Gherla şi s-a derulat concentrat, reprezentanţii CJCPCT Cluj reuşind să înregistreze timp de 5 ore un repertoriu deosebit de bogat de cîntece şi jocuri populare dintre cele mai vechi (Ceaba, din acest punct de vedere, este cunoscută în toată ţara!), pe care interpreţii, grupaţi în formulă de trio transilvan (ceteră,contră şi gordon), le-au cîntat de-a lungul anilor cu ocazia diferitelor evenimente din viaţa de toate zilele a satului transilvan. Este un bogat repertoriu instrumental, cu care se pot mîndri talentaţii instrumentişti din localitate, în frunte cu Mihai Zegrean, virtuoz al viorii, dar şi un om amabil şi plin de viaţă.

Cu ocazia ediţiei din acest an a Festivalului Trio Transilvan – Trio Instrumental, ce se va desfăşura în municipiul Gherla, va fi lansat albumul CD ai cărui protagonişti vor fi: Mihai Zegrean – ceteră, Izidor Rostaş sr.- contră şi Izidor Rostaş jr.- contrabas, ultimii doi fiind vecini, din satul Sîmboieni. Prezentarea CD-ului va avea loc cu ocazia spectacolului de gală al festivalului.
SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.