Valori şi tradiţii româneşti promovate de elevi

Dacă acum o săptămînă „bobocii” Liceului Teoretic „Ana Ipătescu” şi-au ţinut balul în stil… american, iată că colegii lor de aceeaşi vîrstă, de la Liceul Tehnologic (fosta Şcoală de Arte şi Meserii) Gherla  au îmbăţişat valorile şi tradiţiile folclorului nostru, atît de bogate şi de variate pe meleagurile someşene. Felicitări conducerii unităţii de învăţămînt în frunte cu directoarea prof. Doina Mureşan pentru iniţiativa organizării acestei petreceri tradiţionale de toamnă sub semnul artei populare româneşti. A fost o plăcere pentru noi să-i admirăm pe tinerii îmbrăcaţi în costume populare, să vedem fete şi băieţi cîntînd şi jucînd cum numai pe la noi se face! Elevii claselor a IX-a au fost la înălţimea aşteptărilor (nu întîmplător, fiindcă majoritatea elevilor provin din mediul rural, unde mai sînt păstrate vechile tradiţii folclorice), ei susţinînd un program de calitate, datorat unor tineri talentaţi, preocupaţi de valorificarea obiceiurilor şi datinilor populare. Asta nu înseamnă că ei nu au inclus în repertoriu şi cîte o piesă muzicală de alt gen sau un dans modern, dar esenţa balului au fost valorile şi tradiţiile româneşti, exploatate din plin de elevi. Diriginţii claselor a XII-a, Angela Coroian, Gabriela Telecan şi Adriana Silaghi, au reuşit să pregătească  şi să coordoneze un spectacol pe gustul tuturor. Salonul mare al restaurantului CONTE s-a umplut şi de această dată pînă la refuz cu tineri, dornici de o petrecere în stil pur românesc. A fost invitat şi cunoscutul Ansamblu de dansuri populare „Mugurii Mintiului” din Mintiu Gherlii condus de soţii Simion şi Sanda Berchi, care sîmbătă a evoluat şi la Cluj Napoca. Foarte bine a procedat conducerea şcolii gherlene cînd a apelat la copiii din Mintiu Gherlii, care au oferit celor 400 de spectatori un recital de virtuozitate. Aşa cum se obişnuieşte, şi la balul elevilor Liceului  Tehnologic au fost desemnaţi Miss şi Mister Boboc în persoana elevilor Ioana Cheteleş, respectiv Gabriel Muza, ambii elevi în clasa a IX-a A. Bravo lor, dar şi celor care au cîntat şi au dansat în acordurile minunate ale muzicii populare româneşti.
SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.